NASA: O exoplanetă a fost descoperită la o distanță de 13.000 ani lumină

NASA: O exoplanetă a fost descoperită la o distanță de 13.000 ani lumină
Foto: huffingtonpost.com

Un material publicat de Huffington Post arată că a fost descomerită, cu ajutorul Telescopului Spațial Spitzer, aparținând NASA și a Telescopului OGLE Warsaw, de la Observatorul Las Campanas din Chile, o exoplanetă gazoasă gigantică la o distanță de 13.000 de ani lumină de Pământ.

Planeta nou descoperită este una dintre cele mai îndepărtate exoplanete descoperite vreodată și are aproximativ jumătate din masa lui Jupiter, cea mai mare planetă din sistemul nostru solar.

De asemenea, noua descoperire a primit și un numele de catalog „OGLE-2014-BLG-0124”.

„Pentru a vă face idee, majoritatea exoplanetelor pe care le-am descoperit se află de zece până la o sută de ori mai aproape decât OGLE-2014-BLG-0124”, a susținut Dr. Jennifer Yee, de la Centrul pentru Astrofizică Harvard-Smithsonian din Cambridge, Masschusetts, coordonatoarea unui studiu în care este descrisă această descoperire.

„Descoperirea planetei OGLE-2014-BLG-0124L este importantă pentru că este pentru prima oară când ((telescopul) Spitzer a fost folosit pentru a măsura paralaxa (unghi format de două drepte care ating centrul unui obiect cosmic, pornind una din centrul Pământului și cealaltă din locul unde se află observatorul) unei planete vizibile printr-un efect de microlentilă gravitațională”, conform lui Yee.

Telescopul Spitzer urmează să observe peste 120 de astfel de fenomene de microlentilă gravitațională în cursul acestei veri, ceea ce ar putea duce la descoperirea unor exoplanete chiar și mai îndepărtate.

Tags: