A plecat în străinătate cu o bursă, însă francezii l-au oprit în Strasbourg. La doar 32 de ani, Leonard Ciubotaru are propria afacere în Franţa, informează B1 TV.
Se ocupă de animaţii şi simulări 3D, iar francezii îl privesc ca pe un adevărat inovator în domeniul său.
Deşi ideea de a o lua de la capăt în România nu-i prea surâde, Leonard are o dorinţă: ca urmaşii lui să cunoască totuşi cultura română.
Leonard Ciubotaru, doctor în biomecanică şi în simulari dimanice, a plecat din România în urmă cu mult timp, dar de doi ani s-a stabilit în Strasbourg.
Inspirat de proiectele bazate pe simulări de accidente la care a lucrat, românul şi-a deschis „job-ul ideal”, dupa cum îl descrie chiar el.
”Eu mi-am deschis o firmă de un an. Fac animații și simulări 3D ca să înlocuim de exemplu manualele de utilizatori, instrucțiunile de montaj. În loc să deschidem o carte în care probabil nu înțelegem textul, scheme, avem o animație care ne arată cum putem monta o mobilă, cum putem fece o întreținere a prdusului cumpărat, cum putem schimba o piesă”, spune Leonard Ciubotaru.
O afacere care în Strasbourg a fost apreciată la adevărata valoare, însă un astfel de loc de muncă ar fi foarte căutat şi în ţara lui, crede Leonard.
”Cred că aș avea mai multe șanse, mai mult succes în România, pentru că vin cu ceva nou. Ceea ce propun eu nu există nici aici, și pentru că românii sunt mai dechiși către schimbare, către nou decât francezii.
Într-adevăr ai impresia că aici munca ta e mai mult varloizată, ești mai mult respectat în ceea ce faci”, a mai afirmat tânărul.
Cu toate acestea, vorbeşte cu dor despre România atunci când se gândeşte să-şi întemeieze o familie.
”Noi nu avem copii, însă plănuim, și mă gândesc că atunci când am un copil vreau sa cunoască istoria României, să învețe de Eminescu, cum am învățat și eu, să învețe de Ștefan cel Mare, de eroii României. Vreau mai mult să aibă cultură generală și educatie, să cunoască România”, a completat acesta.
Românul care a adus noul în Franţa în materie de animaţii spune ca n-ar mai vrea sa o ia de la capat în România, în condițiile în care ar avea mai multe oportunitaţi în Hexagon.