Site-ul Ministerului italian de Interne, blocat de hackerii de la Anonymous din cauza nedreptăților de pe piața muncii

Site-ul Ministerului italian de Interne, blocat de hackerii de la Anonymous din cauza nedreptăților de pe piața muncii

Membri ai grupului de hackeri Anonymous au anunţat marţi că au blocat site-urile Ministerului italian de Interne, poliţiei şi carabinierilor din cauza unor nedereptăţi pe piaţa muncii şi brutalităţii intervenţiei poliţiei, relatează agenţia Ansa.

Hackerii afirmă, într-un anunţ pus în circulaţie pe Internet, că operaţiunea „Tango Down” reprezintă contraatacul său faţă de o serie de nedreptăţi de pe piaţa muncii din Italia şi de brutalitatea intervenţiei poliţiei la protestele organizate în regiunea oraşului Genova, în 2001, cu ocazia unui summit G8.
       
Luna trecută, Anonymous a blocat în două rânduri site-ul Vaticanului. Atacurile asupra site-ului vatican.va au avut loc după ce cinci presupuşi membri ai grupului au fost arestaţi pentru infracţiuni cibernetice în Europa şi Statele Unite, cu ajutorul unui hacker transformat în informator, The Real Sabu, aşa cum este el cunoscut pe Twitter.