Ninsori abundente și viscol în România. Cod portocaliu în 7 județe

Ninsori abundente și viscol în România. Cod portocaliu în 7 județe
Foto: Thorn Holmes (Unsplash.com)

S-a stricat vremea fix în perioada mini-vacanței de 1 Decembrie. Administrația Națională de Meterologie (ANM) a emis o atenționare de cod portocaliu de ninsori abundente și viscol în zonele montate din 10 județe, până miercuri dimineața. De asemenea, a fost emis un cod gaben de intensificări ale vântului și ninsori în 24 de județe.

Potrivit meteorologilor ANM, în intervalul 30 noiembrie, ora 23 – 01 decembrie, ora 11, în nordul Carpaţilor Orientali, local în Carpaţii Occidentali şi în vestul Carpaţilor Meridionali va ninge abundent, se va depune strat consistent de zăpadă, iar la altitudini de peste 1.500 m, rafalele vor depăşi 75-85 km/h şi va fi viscol.

Județele vizate de codul portocaliu, potrivit ANM

Judeţele vizate de codul portocaliu, implicit de ninsori abundente, sunt: Satu Mare, Maramureş, Suceava, Bistriţa Năsăud, Mureş, Sălaj, Bihor, Cluj, Alba şi Caraş Severin.

Zonele vizate de codul gaben sunt: Satu Mare, Maramureş, Bistriţa Năsăud, Mureş, Sălaj, Bihor, Alba, Arad, Hunedoara, Caraş Severin, Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Argeş, Sibiu, Braşov, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Vrancea, Bacău, Covasna, Harghita şi Neamţ.

Pentru aceste zone există atenționări cu privire la intensificări ale vântului și ninsori. Codul galben va fi valabil până pe 1 decembrie, ora 16:00. În zona montană şi submontană va ninge, se va depune strat de zăpadă, iar vântul va avea intensificări cu viteze cuprinse în general între 55 şi 65 km/h. La altitudini de peste 1.700 m, rafalele vor depăşi 85-95 km/h, viscolind ninsoarea.