Meteorologii Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) au emis prognoza meteo pentru miercuri, 07 aprilie 2021. Potrivit acestora, vremea se va răci accentuat în majoritatea regiunilor.
Mai exact, astăzi, spre deosebire de ziua anterioară, vremea se va raci accentuat în majoritatea regiunilor, devenind deosebit de rece pentru această perioadă. Cerul va avea înnorări, mai accentuate ziua, când se vor semnala precipitaţii, îndeosebi sub formă de ninsoare în nord-estul şi centrul ţării, local, mixte, în vest şi mai ales ploi în sud-est şi doar izolat în rest. Temporar vântul va avea intensificări în mare parte din ţară, în special în prima parte a intervalului, cu viteze mai mari în sud şi sud-vest, unde vor fi rafale de 50…70 km/h.
Temperaturile maxime se vor încadra între 0 şi 11 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -9 şi 4 grade.
În Capitală, cerul va avea înnorări şi temporar, mai ales ziua, va ploua. Vântul va avea intensificări în prima parte a intervalului cu viteze, în general, de 45…55 km/h, apoi va slăbi în intensitate.
Temperatura maximă va fi de 7…9 grade, iar cea minimă de -2…0 grade.
La munte, vremea se va răci accentuat, devenind deosebit de rece pentru această perioadă. Cerul va avea înnorări, mai accentuate pe parcursul zilei şi pe arii extinse va ninge. Va continua să se depună strat de zăpadă, mai consistent în Carpaţii Orientali. Temporar vântul va avea intensificări, în special ziua, iar mai ales pe creste vitezele vor depaşi 80…90 km/h, iar zăpada va fi viscolită.
La malul Mării Negre, astăzi, cerul va fi acoperit de nori în timpul zilei. Temperatura maximă va fi de 10 grade Celsius, iar cea minimă de 5 grade Celsius.