Prognoza meteo, azi, 12 octombrie 2020. Cerul va fi temporar noros

Prognoza meteo, azi, 12 octombrie 2020. Cerul va fi temporar noros

Meteorologii Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) au emis prognoza meteo pentru luni, 12 octombrie 2020. Potrivit acestora, în regiunile vestice şi sud-vestice înnorarile se vor accentua treptat, iar în restul teritoriului cerul va fi temporar noros.

Prognoza meteo în principalele zone din țară. Cum va fi vremea azi, 12 octombrie 2020

Mai exact, azi, 12 octombrie 2020, față de ziua anterioară, în regiunile vestice şi sud-vestice înnorarile se vor accentua treptat şi aria ploilor se va extinde, începând din orele după-amiezii, iar trecator pot fi însoţite de descărcări electrice. Ploile vor avea şi caracter de aversă, iar cantităţile de apă vor depaşi local 20 – 25 litri pe metrul pătrat şi izolat 30 – 40 litri pe metrul pătrat.

În restul teritoriului cerul va fi temporar noros şi doar pe arii restrânse va ploua slab. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în zona de munte, cu viteze mai mari pe creste, în special ale Carpaţilor Meridionali, unde rafalele vor depaşi 80 – 90 kilometri pe oră precum şi, temporar, la cote mai reduse, în partea a doua a intervalului, în vestul ţării.

Pe parcursul săptămânii, temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă în toate regiunile. Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cele normal pentru acest interval, la nivelul întregii țări.

Prognoza meteo pentru București

În Capitală, luni, vremea va fi caldă pentru această perioadă. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări spre sfârşitul intervalului, când va creşte probabilitatea pentru ploi slabe. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 24 – 26 de grade Celsius, iar cea minimă în jur de 14 grade Celsius. Dimineaţa şi noaptea vor fi condiţii de ceaţă.

În această săptămână, vremea va fi frumoasă. Temperatura maximă va ajunge la 24 de grade Celsius, iar cea minimă de 7 grade Celsius.

Prognoza meteo la munte

La munte, în masivele vestice şi sud-vestice înnorările se vor accentua treptat şi aria ploilor se va extinde. Temperaturile vor fi cuprinse între 11 grade Celsius pe Ceahlău, iar cel mai cald va fi în Poiana Braşov și Predeal unde temperaturile vor ajunge la 17 grade Celsius.

În săptămâna 12 – 19 octombrie, maximele termice vor fi în scădere treptată spre medii de 11 grade. Temperaturile minime vor fi în scădere spre 4 grade.

După data de 13 octombrie va crește din nou probabilitatea de apariție a ploilor, iar la altitudini mari vor fi posibile și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare.

Prognoza meteo pe litoral

La malul Mării Negre, cerul va fi parțial înnorat. Temperatura maximă va atinge 22 grade Celsius.

Săptămâna aceasta, temperaturile maxime vor fi din nou în scădere ușoară și treptată spre medii de 20 de grade. Temperaturile minime vor fi în scădere ușoară și treptat până la sfârșitul intervalului, spre 12 grade.

Probabilitatea de apariție a ploilor va fi în ușoară creștere.

Ultima oră
23:45 - Șeful marinei germane a demisionat după ce a declarat că Peninsula Crimeea „este dusă” și că „probabil” Vladimir Putin merită respect
23:19 - SUA nu organizează la ora actuală evacuarea cetățenilor americani din Ucraina, spune Washingtonul: „Sunt disponibile zboruri comerciale pentru a sprijini plecările”
22:52 - VIDEO. Imagini simbolice pe Palatul Victoria la 160 de ani de la primul Guvern al României. Nicolae Ciucă: Guvernul trebuie să rămână punct de sprijin pentru cetățeni și pentru celelalte instituții ale statului
22:36 - Kievul acuză Germania că „îl încurajează” pe Vladimir Putin să atace Ucraina. Dmytro Kuleba, nemulțumit de refuzul Berlinului de a livra ajutor militar
22:08 - Edi Iordănescu recunoaște că „sunt șanse foarte mari” să devină noul selecționer la naționalei. Mihai Stoichiță (FRF): În principiu s-au pus la punct toate treburile
21:49 - Titus Corlățean: România a devenit deranjantă pentru Rusia când a aderat la Alianța Nord-Atlantică. Nu mai suntem parteneri NATO, ci suntem NATO și beneficiem de clauzele de securitate colectivă (VIDEO)
21:21 - Prefectul Alexandra Văcaru susține că „va recurge la toate remediile legale în vederea asigurării climatului de securitate” în București
21:06 - Misiune NATO de supraveghere aeriană în Bulgaria, în contextul tensiunilor cu Federația Rusă
20:43 - Stelian Bujduveanu: Greva ilegală de la STB a blocat o capitală, iar a negocia cu sindicatul este ca și cum ai negocia cu teroriștii care iau ostatici. Vom continua reformele din STB cu salariații de bună credință
20:22 - Vasile Bănescu (BOR): În absența valorilor tari, o societate face implozie. Omul de astăzi nu mai are legătură cu omul curajos de altădată care a trecut prin necesitudini crunte ale istoriei (VIDEO)