O atenţionare nowcasting Cod galben de ceaţă în mai multe localităţi din judeţul Harghita, a fost emisă, miercuri dimineaţa, de Administraţia Naţională de Meteorologie.
Mai exact, până la ora 10 se va semnala ceață care determină reducerea vizibilității local sub 200 m și izolat sub 50 m în localitățile Miercurea Ciuc, Toplița, Gheorgheni, Ditrău, Sândominic, Remetea, Joseni, Suseni, Ciumani, Ciucsângeorgiu, Sărmaș, Frumoasa, Lăzarea, Sânsimion, Cârța, Siculeni, Mihăileni, Tomești, Gălăuțaș, Ciceu, Sânmartin, Sâncrăieni, Dănești, Subcetate, Mădăraș, Tușnad, Sântimbru, Voșlăbeni, Cozmeni, Leliceni, Păuleni-Ciuc și Racu.
Miercuri, 23 septembrie 2020, vremea se menține mai caldă decât în mod normal pentru acestă perioadă în majoritatea zonelor țării, însă, în Lunca Dunării va fi neobișnuit de cald. Cerul va fi variabil, cu înnorări în vestul și în sud-vestul teritoriului. Seara și pe parcursul nopții, pe arii restrânse, sunt prognozate vor ploi slabe de scurtă durată și posibile descărcări electrice. Vântul va avea intensificări la munte, în Moldova și în sudul Banatului. Maximele termice se vor situa între 22 și 31 de grade, iar minimele între 4 și 17 grade. Noaptea și dimineața, izolat vor fi condiții de ceață.
În București, vremea va fi caldă cu cerul variabil, iar vântul va bate slab până la moderat. Maximele termice se vor situa între 28-29 de grade, iar minima de 12-15 grade Celsius.
Meteorologii Administrației Naționale de Meteorologie au emis prognoza meteo săptămâna 20-27 septembrie 2020. Potrivit acestora, toamna își intră în drepturi, iar temepraturile încep să se apropie de normalul perioadei.