Meteorologii anunță ploi pentru următoarea perioadă, dar și vreme caldă față de maximele obișnuite pentru acest interval al anului. În perioada 12 octombrie – 2 noiembrie, ANM anunță temperaturi ridicate cu soare. Nici precipitațiile nu vor lipsi însă în acest sezon, fiind în vigoare în această săptămână un cod galben de inundații.
Gerul și temperaturile scăzute nu vor fi însă vizibile pe durata intervalului. În prima săptămâna se vor înregistra averse și chiar inundații în anumite regiuni ale țării. Pe de altă parte, în cea de-a doua jumătate a intervalului vremea se va reîncălzi, temperaturile fiind mai mari față de maximele normale pentru această perioadă. Potrivit Digi24, iată prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni:
În acest interval, valorile termice vor fi ușor mai ridicate decât cele specifice acestei perioade, în jumătatea estică a țării, iar în rest se vor situa în jurul celor normale pentru acest interval. Regimul pluviometric va fi excedentar în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în regiunile intracarpatice și la munte.
Temperaturile se răcesc treptat în această săptămână, față de prima parte a intervalului. Temperaturile medii ale aerului se vor situa în jurul celor normale pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantitățile de precipitații vor fi deficitare în toate regiunile, dar mai ales în zonele montane.
În cea de-a treia săptămâna a intervalului vremea se încălzește treptat, maximele fiind mai ridicate față de normalul perioadei. Temperatura medie a aerului se va situa ușor peste cea specifică pentru această perioadă, la nivelul întregii țări. Regimul pluviometric estimat pentru acest interval va fi în general deficitar, în cea mai mare parte a țării.
În ultima parte a intervalului vremea se va răcit simțitor, însă temperaturile vor fi apropiate de valorile normale ale perioadei. Valorile termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână, în toate regiunile. Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări.