Vremea se răcește accentuat sâmbătă în aproape toată țara, iar ninsorile continuă, mai consistente în sud și sud-est, unde stratul de zăpadă va crește vizibil. În vest, în schimb, precipitațiile vor fi mai ales sub formă de ploaie. Vântul se intensifică în partea sud-estică a teritoriului și va provoca viscol, în timp ce temperaturile maxime vor varia între -4, -5 grade în Moldova și până la 6 grade Celsius în Banat.
În Dobrogea și în Bărăgan se anunță o zi mohorâtă, cu înnorări persistente și ninsori abundente. Stratul de zăpadă poate ajunge la 20 de centimetri, iar vântul puternic va transforma ninsoarea în viscol. Temperaturile scad simțitor, iar valori pozitive se vor înregistra doar pe litoral, conform ANM.
În sudul Moldovei și în nordul Munteniei sunt așteptate ninsori consistente, depuneri importante de zăpadă și un vânt tăios, care va amplifica senzația de frig. Maximele nu vor mai depăși -3 grade.
Și în jumătatea nordică a Moldovei, precum și în Bucovina, va ninge, deși cantitățile vor fi mai reduse. Frigul se intensifică, iar temperaturile rămân negative pe parcursul zilei.
În nordul Transilvaniei și în Maramureș predomină înnorările și precipitațiile, în special ninsori, dar izolat pot apărea ploi sau lapoviță. La amiază se vor înregistra în jur de 5 grade Celsius.
În vestul țării se ating cele mai ridicate valori din țară, până la 6 grade, motiv pentru care predomină ploile, iar la munte vor fi lapoviță și ninsoare. În restul Transilvaniei, maximele ajung cu greu la 2 grade, iar noaptea se anunță ger în zona montană înaltă.
În Oltenia cerul rămâne acoperit, cu ninsori pe arii extinse. În sud-estul regiunii vântul se intensifică și va fi viscol. Temperaturile maxime se opresc la aproximativ 2 grade.
În sudul țării sunt prognozate ninsori abundente, iar stratul de zăpadă poate crește cu până la 20 de centimetri. Maximele vor fi negative în majoritatea zonelor, iar în cele deluroase vor ajunge la -1 grad.
În București, temperatura va ajunge la -1 grad la amiază. Va continua să ningă, iar stratul de zăpadă poate crește cu încă 15 centimetri. Vântul va sufla cu până la 45 km/h, viscolind ninsoarea.
Duminică vremea începe să se îndrepte: înnorările persistă în prima parte a zilei, apoi apar perioade însorite, vântul slăbește, iar maxima ajunge la 3 grade.
Luni dimineața este posibilă ceață, iar ulterior cerul va fi variabil. Temperatura maximă rămâne în jur de 3 grade, cu posibile ploi slabe în cursul nopții.
Marți se încălzește ușor, cu maxime de până la 7 grade și o vreme schimbătoare, cu episoade scurte de soare și posibile ploi trecătoare.
La munte, temperaturile scad semnificativ, iar la altitudini mari se instalează gerul dimineața și noaptea. Ninsorile vor fi prezente în majoritatea masivelor, mai consistente în Carpații de Curbură, unde se pot acumula încă 10-15 centimetri de zăpadă.
Duminică mai sunt posibile ninsori slabe în masivele sud-estice, apoi vremea se ameliorează temporar. De luni, precipitațiile revin: ploi în zonele joase și lapoviță și ninsoare la altitudini ridicate. Marți, cerul rămâne acoperit, iar vântul va continua să sufle puternic pe creste.