Vremea va deveni miercuri călduroasă în majoritatea zonelor din țară, iar în vest și în sud va fi caniculă, a declarat Iuliana Bărbulescu, meteorolog de serviciu ANM, la Știrile B1 TV prezentate de Irina Petraru.
„Vremea va deveni astăzi călduroasă în majoritatea zonelor țării, iar în vest și în sud va fi caniculă și disconfort termic ridicat, iar idicele temperatură-umezeală va depăși local pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime de astăzi se vor încadra între 25 și 36 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 12 și 23 de grade. În zonele montane, în special în Carpații Orientali și în regiunile nordice, estice și centrale, cu precădere după-amiaza și seara, vor fi perioade cu înnorări accentuale, local averse și descărcări electrice. În rest, cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene vor fi pe spații mici”, a precizat meteorologul.
Pe alocuri, spune Iuliana Bărbulescu, cantitățile de apă vor fi mai însemnate și vor fi posibile căderi de grindină.
„În Capitală, vremea va fi călduroasă, disconfortul termic va fi în creștere, cerul va fi variabil, iar vântul va sufla și moderat. Maxima va atinge în jur de 34 de grade, iar temperatura minimă, deci în această noapte, se vor înregistra în jur de 18-19 grade”, a adăugat ea.
„Vorbim despre o vreme călduroasă și pe parcursul zilei de mâine, caniculară, îndeosebi în vest și sud-vest, cu disconfort termic accentuat, maxime de la 27 la 38 de grade, cu cer variabil, înnorări accentuate și, din nou, averse și descărcări electrice după-amiaza și seara pe arii restrânse, în zona montană și în regiunile estice, vânt slab și moderat, cu intensificări la munte, dar și în timpul ploilor”, a continuat Iuliana Bărbulescu.
„În București, maxima se va situa undeva în jurul valorii de 33 de grade, urmând ca în zilele următoare să mai crească și în Capitală”, a mai spus meteorologul ANM.