Filmul românesc din perioada comunismului, „Liceenii”, a rămas în memoria românilor și a făcut cunoscuți foarte mulți artiști, precum Ștefan Bănică Jr., Oana Sîrb, sau Dan Cociș.
Filmul a fost regizat în anul 1986 de Nicolae Corjos și Mircea Plângău și a rămas una dintre producțiile de suflet a mii de români. Pentru unii actori, precum Ștefan Bănică Jr. și Oana Sîrbu, filmul le-a deschis foarte multe porți în lumea artistică, pentru alții, cum este cazul lui Dan Cociș, lucrurile au stat cu totul altfel, conform Click.
După mai bine de 30 de ani de la finalizarea filmărilor filmului „Liceenii”, Dan Cociș a scos primul său album muzical.
„În toți acești ani, muzica m-a urmat mereu, niciodată n-am stat departe de ea”, a declarat Dan Cociș.
Acesta este pasionat de muzică și a urma o carieră în domeniu, doar că are alte preferințe muzicale, în comparație cu Ștefan Bănică Jr.
„Stilul care mă definește este cel al baladelor pop, cu linii melodice ușor de reperat. Încă mă simt adolescent, liceean și prin muzica mea. Când iau chitara în brațe ori sunt la pian, realizez că, dincolo de anii și realizări, spiritul de liceean nu m-a părăsit. Și asta-i bine. Nu vreau să fac nimic complicat, doar muzică plăcută cu texte concise și simple, linii melodice fredonabile” – a mai spus Dan Cociș.
Ștefan Bănică Jr. și Dan Cociș au păstrat mult timp legătura, doar că, treptat, întâlnirile au început să se rărească.
„Mulți ani am vorbit cu Ștefan zi de zi. Talentul și tenacitatea sunt de admirat, dovadă locul său fruntaș în lumea artistică, pe care îl merită”, a adăugat Dan Cociș.