Alexandra Ungureanu, concert anulat: „În 2025 din ce mi-am propus eu nu mi-a ieșit nimic”. Care a fost motivul, de fapt

Alexandra Ungureanu, concert anulat: „În 2025 din ce mi-am propus eu nu mi-a ieșit nimic”. Care a fost motivul, de fapt
Sura Foto: Facebook/ Alexandra Ungureanu

Anul 2025 a fost unul mixt pentru Alexandra Ungureanu: pe plan personal, artista se bucură de o perioadă frumoasă în relația sa cu chef Adrian Gagea, însă profesional, anul a adus dezamăgiri și proiecte anulate. Concertul aniversar de 20 de ani de la Sala Palatului nu a mai avut loc, iar criza economică și costurile ridicate au fost principalele motive.

Proiecte anulate din cauza costurilor mari

Alexandra Ungureanu a povestit că mai multe proiecte planificate pentru anul acesta nu s-au concretizat.

„În 2025 din ce mi-am propus eu nu mi-a ieșit nimic. Totul a fost, mai degrabă, pe spontan! Nimic din ce planificasem nu a ieșit!”, a spus ea, pentru Click.

„Din ianuarie a început. Am fost cu Keo la >, dar nu a fost un plan dinainte stabilit. Și așa am ținut-o tot anul. Anul acesta, trebuia să fac două chestii: o tabără pentru copii (pe care am organizat-o, dar m-am apucat foarte târziu s-o promovez, și nu s-a mai făcut) și concertul meu aniversar de 20 de ani, de la Sala Palatului. Aveam toată regia făcută, dar au fost costuri prea mari și a picat. Managerul meu a decis să nu-l mai facă. Sunt foarte dezamăgită, poate reușesc totuși să-l fac anul viitor. Însă cu criza asta care vine, nu prea cred. A fost un an dificil, parale puține”, a adăugat.

Planuri și dorințe pentru 2026

În ciuda dificultăților profesionale, Alexandra are planuri frumoase pentru anul viitor și își dorește să devină mamă.

„Îmi doresc mult un copil, anul viitor! Dacă s-o mai putea, bineînțeles… Nu are nicio treabă nunta cu copilul. Să nu uităm că am o vârstă la care copilașii nu se mai fac chiar așa ușor. Se pot face tratamente da, dar tratamentele astea toate au un revers al medaliei și sunt un pic în cercetare să vedem: ce riscăm, ce presupune, ce e bine, ce nu e bine?! Vedem ce va fi!”, a mărturisit ea.

„Eu zic să fim mai buni, să nu ne mai dăm în cap, pentru că anul acesta a fost un an încărcat, de tensiune socială, cu mult hate în on-line și ar fi bine să ieșim un pic din zona asta! Să o încheiem măcar pe pace și iubire”, a adăugat.