Anda Adam a fost criticată în mediul online pentru kilogrmele în plus acumulate.
Replica artistei nu a întârziat să apară. Vedeta s-a filmat în sala de sport și a transmis un mesaj celor care au avut comentarii răutăcioase la adresa ei.
Anda Adam a filmat un nou videoclip, unde a purtat o salopetă mulată. După apariția imaginilor, fanii au criticat-o și i-au spus că silueta ei a suferit modificări.
Comentariile răutăcioase nu au întârziat să apară. „Anda, ce ai pățit?”, „Ce s-a împlinit”, „Ce a luat în greutate”, „Toți ne îngrășăm, dar măcar să ne punem haine adecvate”, sunt o parte dintre mesajele postate de internauți, potrivit Libertatea.
Reacția artistei nu a întârziat să apară și s-a filmat în sala de sport, fără machiaj și filtre. Anda Adam susține că nu poate să mulțumească pe toată lumea, însă dacă soțul ei o place așa cum e, ea este fericită.
„Mă, cârcotașilor, deci, fiți atenți! Când sunt așa, un pic mai Beyonce, nu-i bine. Când sunt prea slabă, iar nu-i bine! Dacă pun filtru, iar nu-i bine! Uite, acum sunt la sală, nu sunt nici machiată, n-am nici filtru, am tricoul ăsta, cu mesaj pentru toate domnișoarele, #poate fata și cred că sunt foarte ok. Și ce crezi? Au dispărut și ridurile, și kilogramele! Și e făcută filmarea acum, duminică, la ora 19 seara. Vă pup și vine piesa aia cu Tzancă și lăsați comentariile că toți ascultați manele. Și oricum, piesa noastră nu e manea, ca idee, este un trap, dar o să vă placă tare și o să o auziți în club”, a fost mesajul transmis de Anda Adam în prima filmare de duminică seara de la sală.
„Și astăzi lucrez fesieri și fac și o serie cu voi, aici, ca să vedeți că, dacă e duminică, trebuie să te menții în formă. O savarină nu am voie și eu să mănânc, că iau două kilograme și mă ceartă lumea asta! Tu mă placi așa și cu două kilograme în plus, nu? Soțul a zis că mă place, deci e ce trebuie!”, a mai completat Anda Adam.