Armin Nicoară a avut ceva probleme cu autoritățile în Dubai, acolo unde a mers să filmeze un nou videoclip.
„Am avut câteva probleme la videoclip. Noi am filmat chiar în față la Burj Khalifa, unde nu ai voie să filmezi un videoclip artistic. Poți să filmezi pentru Instagram, dar nu să vii cu instrumentul, să cânți, să pui o melodie și să filmezi cum am filmat noi.
Au venit cei de la securitate și ne-au luat, ne-au dus să ne interogheze, să caute să vedem ce avem în valiză, ce folosim. A fost un pic cu emoții. Am crezut că o să ne șteargă videoclipurile, dar am scăpat cu bine. Am încercat să filmăm pe ascuns, să nu ne prindă să ne facă ceva”, a spus cântărețul, pentru Fanatik.
Artistul de muzică de petrecere s-a dus în Dubai cu Stana Stepanescu, o prietenă de familie, cea care va fi, de altfel, nașa copilului său.
Armin Nicoară a explicat de ce nu a luat-o cu el și pe Claudia Puican, soția lui: „Sunt doar cu Stana în Dubai. Am venit să filmăm un videoclip. Claudia nu a putut să vină, pentru că nici nu mai are voie să zboare cu avionul, mai are două luni până naște și nu am vrut să riscăm să aibă vreo problemă. Dacă te uiți și la ea pe Story, are ceva probleme. A fost și la spital. Deci nu vrem să facem complicații și să o luăm cu noi. Doamne ferește, mai pățea ceva aici și nu aveam cum să mă duc cu ea la spital. Am ales să vin cu Stana, filmăm un clip, stăm patru zile și ne și relaxăm un pic”.