Au fost anunțate nominalizările la Emmy 2022, care sunt serialele care se bat cu Squid Game

Au fost anunțate nominalizările la Emmy 2022, care sunt serialele care se bat cu Squid Game
Foto: netflix.com

S-a dat startul celei de-a 74-a ediţii a Premiilor Emmy. Marți seară au fost anunțate nominalizările pentru ceremonia ce va avea loc la toamnă.

Squid Game este primul serial într-o altă limbă decât engleza de la categori serial tip dramă

Producția „Succession”, este pe primul loc cu 25 de nominalizări, urmată de „Ted Lasso”, marele câștigător la categoria serialelor de comedie anul trecut.

Printre producțiile care se luptă pentru titlul de cel mai bun serial dramă se numără „Squid Game”. Acesta reușește astfel să marcheze un moment important în istoria premiilor Emmy, fiind prima producţie la acestă categorie într-o altă limbă, în afară de engleză. Pe listă se mai regăsesc seriale precum „Euphoria”, „Ozark” sau „Stranger Things”.

Mult așteptatul al doilea volum al ultimului sezon din Stranger Things este unul dintre cele câteva seriale care vor fi difuzate de Netflix în această lună, sursă foto: captură YT

„Succession”, un serial despre lupta pentru putere între membrii unei familii influente din Statele Unite, a primit 25 de nominalizări în cursa pentru Emmy din acest an. Serialul a fost selectat la mai multe categorii printre care: cel mai bun serial dramă sau cel mai bun actor în rol principal, unde vor lupta pentru acest titlu actorii Brian Cox și Jeremy Strong.

Cât despre cele mai bune comedii, serialul „Ted Lasso”, câștigătorul de anul trecut al premiilor Emmy la această categorie, a obținut, în acest an, 20 de nominalizări. Producția prezintă povestea unui antrenor de fotbal american ce ajunge la o echipă de fotbal engleză.
Marii câștigători ai Premiilor Emmy din acest an vor fi anunțați la gala ce va avea loc pe 12 septembrie.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:45 - Potra, apel către generalii din jandarmerie să-i aresteze „pe cei care au dat lovitura de stat„ / ”Atâta timp cât România e condusă de slugile globaliștilor nu se rezolvă nimic”
23:07 - Elena Lasconi, după protestul AUR: „Mă aștept ca tensiunea socială să crească”
22:51 - Diana Buzoianu (USR): „Călin Georgescu este un om al sistemului, un om care în loc să fie taxat de către autoritățile din România este scăpat printre degete”
21:58 - Călin Georgescu: „Poporul român, trezit la conștiință, luptă pentru singurul principiu demn al întregii lumi libere: alegerile democratice și reluarea turului al doilea al alegerilor prezidențiale”
21:43 - Înșelătoria cunoscută sub numele de „Abonamentul” face ravagii în România
21:03 - Claudiu Târziu, despre actele de huliganism de la protestul AUR: „Am informații certe că cei care s-au dedat la anumite acte absolut reprobabile nu făceau parte din cei aduși de parid” / Ce spune despre prezența lui Horațiu Potra la protest
20:16 - Apropiat al lui Horațiu Potra, prins de polițiști cu suma de 40.000 euro cash asupra, în timpul protestului AUR (VIDEO)
19:43 - Jandarmii au găsit 11 fumigene în bagajul unui bărbat venit la protestul AUR din Capitală
19:02 - Violențe la protestul AUR din Capitală. O mașină a știrilor B1 TV a fost vandalizată iar un operator a fost lovit cu brutalitate (VIDEO)
18:30 - Descoperire macabră în Bihor: Două cadavre prezentând urme de violență au fost găsite într-o casă din comuna Tarcea