Netflix a lansat un teaser pentru sezonul 2 al serialului „Squid Game” în care păpușa gigant anunță: „Înscrieți-vă într-o nouă rundă.”
Creatorul, scenaristul, regizorul și producătorul executiv Hwang Dong-Hyuk a transmis și un mesaj fenilor serialului în care dezvăluie câteva detalii despre personajele din sezonul doi.
„A fost nevoie de 12 ani pentru a da viață primului sezon din „Squid Game”, anul trecut. Dar a fost nevoie de 12 zile pentru ca ‘Squid Game’ să devină cel mai popular serial Netflix din toate timpurile” – spune Hwang. „În calitate de scenarist, regizor și producător al ‘Squid Game’, urale pentru toți fanii din întreaga lume. Vă mulțumim că ne urmăriți și că ne iubiți serialul”.
Hwang a dezvăluit faptul că protagonistul Seong Gi-hun (Lee Jung-jae) și rivalul său, Front Man (Lee Byung-hun), se vor întoarce în cea de-a doua serie.
Un al doilea sezon din „Squid Game” era, în esență, de la sine înțeles după succesul superlativ al serialului coreean pe Netflix. De departe, primul sezon a fost cel mai de succes serial al streamer-ului TV, înregistrând 1,65 miliarde de ore de vizionare în primele patru săptămâni de la lansarea sa din toamna anului trecut.
După ce Hwang a făcut aluzie la un al doilea sezon în săptămânile care au urmat succesului, Ted Sarandos, co-directorul executiv al Netflix, a confirmat oficial în ianuarie că mai multe episoade noi sunt pe drum. Hwang a adăugat atunci că sezonul doi e departe de a putea fi difuzat, declarând că episoadele vor avea probabil premiera spre sfârșitul anului 2023 sau începutul anului 2024.
Între timp, „Squid Game” s-a impus ca un nume greu în materie de premii. După ce a obținut o mulțime de nominalizări la Screen Actors Guild Awards, inclusiv victorii pentru Lee Jung-jae și HoYeon Jung în categoriile lor de gen pentru interpretări remarcabile într-un serial dramatic, Netflix se află acum în mijlocul unei campanii FYC în timpul sezonului Emmy. Nominalizările vor fi anunțate pe 12 iulie.