Daniela Gyorfi se numără printre cele mai remarcabile vedete de la noi din țară. Cântăreața în vârstă de 55 de ani formează un cuplu de aproape două decenii cu George Tal, fără a fi căsătoriți. Chiar și așa, aceștia au împreună o fetiță, pe Maria.
Se cunoaște faptul că este o artistă asumată, ca atare nu se ascunde când vine vorba de viața ei personală.
Îndrăgita artistă o duce bine nu doar pe plan profesional, ci și când vine vorba despre viața ei personală. În cadrul celui mai recent interviu, aceasta a fost întrebată ce gest nebun a făcut din dragoste pentru a fi împreună cu bărbatul vieții sale.
„Cel mai nebunesc gest pe care l-am făcut, nu știu dacă din iubire sau inconștiență, a fost când l-am cunoscut pe George și după ceva timp, relația devenise foarte serioasă, în condițiile în care avea trei copii și fusese însurat și îți dai seama că mama nu era chiar așa de acord, am avut ceva discuții.
El a făcut gestul nebunesc de a pleca din Germania în România și eu, care credeam că rămân cu mama pe viață, nu sunt căsătorită, dar suntem ca și căsătoriți. Asta poți să o faci din iubire, numai din iubire, din nebunie nu îți dai seama ce ai făcut, dar la mine e conștient că o avem pe Maria. În februarie, martie facem 18 ani de când suntem împreună”, a spus Daniela Gyorfi, potrivit wowbiz.ro.
Puțini sunt cei care știu că Daniela Gyorfi a pierdut trei sarcini. Se pare că nici acum aceasta nu poate să treacă peste acele momente.
„Eu rămâneam însărcinată și nu reușeam. Am pierdut trei sarcini. Nu am luat niciodată pastile, nu am făcut tratamente, ca să rămân însărcinată. Prima sarcină am pierdut-o la patru luni. Țin minte că am fost la Suceava la un spectacol și am avut frisoane.
Am venit la București terminată. Când m-am dus la spital să îmi facă analizele, s-au adunat 6 doctori în jurul meu și mi-au spus că s-a oprit din evoluție. A doua oară, nu am luat în seamă că trebuie să stau mai liniștită, să mă odihnesc, să mănânc.
Aveam câte 6-7 evenimente pe zi. La vreo trei luni jumătate s-a oprit din evoluție. Atunci mi-am pus un semn de întrebare. A treia oară, am fost undeva, nu mai știu ce mi s-a întâmplat și când am venit acasă, m-am dus pe targă la spital, direct. Am avut hemoragie”, a dezvăluit vedeta, mai notează sursa menționată.