Andreea Marin, este una dintre cele mai cunoscute femei din România a avut o copilărie marcată de tragedia pierderii mamei într-un accident de mașină când avea doar nouă ani. Această experiență a schimbat cursul vieții ei.
Mai târziu, tatăl său și-a regăsit fericirea alături de o altă femeie și s-a recăsătorit. Andreea Marin vorbește rar despre mama sa vitregă. Ea a mărturisit că nu folosește cuvântul „vitregă” când se referă la Renata Marin.
Cu toate că a trăit durerea pierderii părintelui său, prezentatoarea se simte în continuare privilegiată, pentru că femeia de care tatăl ei s-a îndrăgostit este o persoană extraordinară, care i-a fost alături în fiecare etapă a vieții sale.
„Sfatul unei mame e neprețuit. Dragostea ei, îmbrățișarea ei, toate aceste lucruri. Am fost, totuși, un copil norocos. Mai târziu, după ani, tata s-a recăsătorit și tot „mamă’ îi spun mamei mele, care poate ne privește.
Ea este la Roman, în Neamț. Și există această expresie „mamă vitregă’, pentru mine n-a fost așa. Am avut parte de un om minunat alături. Și care a continuat să-mi fie alături și când am plecat la facultate, venea cu bocceluța, cu papa bun de acasă și cu sfaturi bune. Cumva n-am fost total văduvită, ci doar pe o perioadă de timp, de lipsa unei femei cu toate gândurile bune alături de mine”, a spus Andreea Marin, pentru Cancan.
„La început, normal, cauți să înțelegi. Dar era foarte frumoasă. Noi, ca și copii, ne-am îndrăgostit de frumusețea ei, la început. Apoi om fi făcut noi și obrăznicii. I-om fi făcut noi și viața amară, din când în când. Eu, cel puțin, eram un fel de Nică din Humulești!’, a mai spus prezentatoarea TV, pentru sursa citată.