Las Fierbinți este unul dintre cele mai longevive seriale românești, iar telespectatorii așteaptă cu sufletul la gură cele mai noi episoade în care nume cunoscute reușesc să interpreteze cele mai faimoase personaje.
În noul episod, ținând cont că Robi nu a putut să-și achite o datorie de 400 de lei primarului nici jumătate de an, polițistul satului va înscena un jaf. Se pare că acesta își va vandaliza propria locuință și îl va minți pe Vasile că banii pe care urma să îi înapoieze i-au fost furați: „S-a dat o spargere!”, îi va spune Robi acestuia.
De asemenea, el va da vina pe unul dintre săteni: „Mai mult ca sigur e Ardiles”. Rămâne de văzut ce va avea de spus în apărarea sa cunoscutul hoț din Fierbinți.
Cât despre Celentano, acesta va merge la unul dintre vecinii săi pentru a termina o lucrare începută cu trei ani ani în urmă. Dar asta nu este tot, deoarece când va ajunge la gospodăria cu pricina va realiza că un alt meșter a finalizat lucrarea, iar după modul în care este pusă faianța acesta îl va bănui pe nimeni altul decât Firicel: „Mi-ai furat lucrarea!”, îi va reproșa el.
Aspirina va încerca să găsească persoana potrivită care să aibă grijă de mama bolnavă a prietenei sale. După multe încercări eșuate, celor două femei le vor ieși în cale nimeni alții decât Giani, într-un scaun cu rotile și cu toate membrele bandajate, și Bobiță, îngrijitorul său: „Pare că e menirea mea… să am grijă de oamenii la nevoie. Vreau să îmi fac în loc de restaurant un azil de bătrâni… mare. Toți bătrânii să vină la mine!”, va spune Bobiță, fericit că a mirosit o nouă oportunitate de afacere, notează stirileprotv.ro.
Noul sezon Las Fierbinți este în fiecare marți, miercuri și joi, de la ora 20:30, la PRO TV.