De dragul actului artistic, Connect-R a acceptat provocarea regizorului Cristi Roman și a filmat scene extrem de intime alături de Raluka. Cei doi artiști vor să dea lovitura cu piesa „Lasă-mă să te…”.
Acum 10 ani lansau împreună piesa „Aroma”, iar acum ne surprind din nou! Connect-R și Raluka au lansat azi, 3 martie, piesa „Lasă-mă să te…”, cu un videoclip fierbinte, îndrăzneț și senzual.
Videoclipul se află deja pe Youtube și a fost lansat oficial pe 3 martie, la ora 13.00.
„Avem un videoclip foarte fierbinte, poate mulți vor considera că e mult prea îndrăzneț, dar noi nu am făcut altceva decât să servim textul, starea piesei și bineînțeles indicațiile regizorale ale lui Cristi Roman. Nu mi-a fost greu deloc să filmez acele scene, pentru că există o chimie între noi ca artiști, ne știm de foarte mult timp, nu, nu a fost nimic greu!”, spune Connect-R.
Vezi această postare pe Instagram
Artistul și-a dat seama că fanii săi și ai Ralukăi și-ar putea imagina că între cei doi s-a născut o idilă.
“Să nu mergeți mai departe cu gândul! Între mine și Raluka nu e decât o dragoste total platonică, o prietenie și o conexiune artistică, poate cea mai mare pe care am avut-o vreodată cu un artist român”, a încheiat artistul.