Radu Vâlcan este căsătorit cu Adela Popescu, iar împreună au trei băieți: Alexandru, Andrei și Adrian. Totuși, puțini sunt cei care știu că prezentatorul emisiunii „Insula iubirii” nu este la primul mariaj, potrivit Tvmania.ro.
Adela Popescu nu este prima soție a lui Radu Vâlcan
Radu Vâlcan s-a căsătorit pentru prima dată când avea doar 26 de ani. Tereza Tranakas este numele femeii care i-a furat atunci inima prezentatorului. El a ajuns la altar cu această femeie, de care a ajuns să se despartă ulterior.
Vedeta de la Antena 1 mărturisește că divorțul s-a produs pentru că nu se mai înțelegeau, iar el își dorea stabilitate.
„Nu am greşit nici eu, nici ea. Aşa a fost să fie să fim împreună şi să ne despărţim. Ne-am căsătorit şi am învăţat multe, sunt încercări din viaţă. M-am căsătorit la 20 şi ceva de ani pentru că mi se părea cool. Aşa mi-am imaginat eu că o să fie acel moment, dar nu a fost aşa. Eu doream stabilitate, îmi place familia. Nu mai mergea relaţia, nu ne mai înţelegeam şi te încarci negativ, asta e o relaţie care nu te mai ajută ca individ să creşti”, spunea Radu Vâlcan în urmă cu ceva vreme, potrivit libertatea.ro.
Cu ce se ocupă fosta soție a prezentatorului
Au trecut 16 ani de când Radu Vâlcan și Tereza Tranakas s-au despărțit, iar apoi și-au văzut de viața lor. Astfel, Radu Vâlcan și-a găsit fericirea în brațele Adelei Popescu, iar Tereza a găsit și ea un bărbat care să o facă fericită.
Fosta soție a lui Radu Vâlcan este acum și mamă, dar și o afaceristă de succes. Tereza are propria sa firmă de publicitate, potrivit sursei citate.
Radu Vâlcan a cunoscut-o pe Adela Popescu în 2010 și de atunci au rămas împreună. Sunt căsătoriți din 2015, iar ceremonia de atunci a fost făcută în mare secret.