Cine este Paul al României, condamnat definitiv la închisoare în dosarul „Ferma Băneasa”

Cine este Paul al României, condamnat definitiv la închisoare în dosarul „Ferma Băneasa”

De numele Prințului Paul, autointitulat „al României”, se leagă o mulțime de controverse. De-a lungul anilor, acesta a fost implicat în mai multe cazuri cazuri de corupție.

Cine este Paul al României

Născut pe 13 august 1948 la Paris, Paul-Philippe de Hohenzollern sau Prințul Paul „al României” nu a fost niciodată recunoscut de Casa Regală a României drept succesor al tronului. Tatăl său, Carol Mircea Lambrino, s-a născut dintr-o relație ilegitimă a lui Carol al II-lea cu Zizi Lambrino și nu a purtat niciodată numele „al României” (atunci, membrilor familiei regale le era interzisă căsătoria cu persoane de rang inferior)

În anul 2012, autoritățile din România l-au recunoscut pe Paul-Philippe de Hohenzollern ca descendent al regelui Carol, ceea ce nu a făcut totuși și Casa Regală. Cu toate acestea, Paul continuă se se autointituleze „prinț”, adăugându-și în cartea de identitate numele „Al României”.

După ce Curtea Supremă i-a recunoscut legal descendența, Paul și-a cerut dreptul la moștenire, printre care mii de hectare de păduri, terenuri și numeroase clădiri de valoare.

În 1998, Prințul Paul „al României” s-a căsătorit cu Lia Georgia Triff, de asemenea un nume controversat, dar în afara României. Aceasta a fost căsătorită cu un avocat american, pe care l-a acuzat că ar fi angajat pe cineva să o omoare, în timpul divorțului. De asemenea, prințesa Lia a fost acuzată de numeroase aventuri extramatrimoniale. În urma divorțului, aceasta ar fi obținut 15 milioane de dolari.

În anul 2010, cuplul Paul – Lia au devenit părinții lui Carol Ferdinand. Nașii băiețelului au fostTraian Băsescu, președintele țării la momentul respectiv, și soția acestuia.

Paul al României, condamnat definitiv la închisoare. Controversele din jurul prințului

Numele prinţului Paul Lambrino a fost în vizorul presei încă de la sfârşitul anilor ’80, când o publicaţie britanică făcea dezvăluiri despre Pamella Bordes, o fostă Miss India bănuită de prostituţie. Atunci, numele prinţului Paul apărea printre clienţii damei de lux, care era invitată la toate petrecerile respectabile din Londra. Paul Lambrino a recunoscut că o ştia pe Pamella, dar a susţinut că nu se număra printre cei care obişnuiau să-i ceară favorurisexuale contra-cost.

Una dintre principalele controverse ce îi învăliuie numele este participarea la alegerile prezidențiale din anul 2000.

„Eu spun că sunt destul de cunoscut. Am văzut că, în momentul în care am ieşit pe stradă, m-a recunoscut aproape toată lumea – femei, bătrâni, tineri. La început am vrut să candidez independent. Am vrut să am un partid curat, nou, cu idei noi.

E adevărat că am intrat foarte târziu în politică, dar am vrut să ajut România mai mult. După 10 ani în România, am vrut să fac ceva aici şi unica posibilitate este prin politică. Este clar că în ţara asta nu poţi face afaceri adevărate fără să fii implicat şi în politică. Aşa suntem noi, cei din Balcani, şi trebuie să acceptăm asta”, afirma Prințul Paul la vremea respectivă.

Din 2019, Paul-Philippe de Hohenzollern a ajuns în vizorul procurorilor pentru că ar fi încercat să obțină ilegal 30.000 de hectare în județul Suceava.

Un alt scandal în care acesta este implicat vizează o datorie de 5 milioane de lire către un jurnalist din Marea Britanie.

Cel mai recent eveniment în care acesta este imnplicat este condamnarea sa definitivă, la trei ani și 4 luni de închisoare, în dosarul retrocedării ilegale a Fermei Regale Băneasa și a Pădurii Snagov.

Înalta Curte de Casație și Justiție a dat verdictul final în dosarul care durează de mai bine de patru ani și jumătate, condamnându-i și pe Remus Truică şi afaceriştii israelieni.

Conform procurorilor, afacerea ilegală a constat în revendicarea fostei Ferme Regale Băneasa de către Prințul Paul, care pretindea că a încercat să devină moștenitor al familiei regale, însă nu a fost recunoscut ca descendent al Regelui Carol al II-lea.

Amintim, Prințul Paul le-a promis lui Remus Truică și asociaților săi o cotă importantă – între 50% și 80% – din valoarea bunurilor pe care le revendica în România, iar ulteror le-a transferat bunurile pe măsura obținerii lor, prin contracte fictive de vânzare-cumpărare. Mai mult, potrivit procurorilor, gruparea ar fi atentat la întreaga avere a Casei Regale şi ar fi încercat să pună mâna chiar pe castelul Peleş şi să ceară despăgubiri pentru domeniul regal de la Balcic.

Poliția Română l-a dat oficial în urmărire pe „Al României Paul Phillipe, despre care se crede că a fugit din țară.

Ultima oră
23:04 - Alexandru Rafila, despre al patrulea val al pandemiei: „Evident, și noi o să fim afectați. Dacă discutăm despre persoane vulnerabile care nu s-au vaccinat, s-ar putea să avem probleme” 
22:48 - Raluca Turcan: Pentru prima dată, anul acesta avem mai mulți copii născuți din părinți români în străinătate decât în România, ceea ce pentru noi este dramatic
22:39 - Detașamentul Sky Guardians al României a luminat cerul deasupra zonei de antrenament Bemowo Piskie din Polonia
22:19 - Alin Stoica, prefectul Capitalei: La medici și profesori ar putea exista cel puțin o recomandare fermă de vaccinare; se poartă discuții la nivel guvernamental. Susțin restricțiile pentru cei nevaccinați (VIDEO)
22:02 - Cum a fost sancționat un bărbat care conducea cu peste 200 km/oră pe un drum naţional din Olt
22:01 - Cristian Bușoi, despre stimularea vaccinării împotriva COVID-19: „Trebuie pornită o campanie pozitivă și trebuie făcute eforturi în plus”
21:47 - MAE, după incidentul violent din strâmtoarea Hormuz: Autoritățile omaneze au confirmat decesul navigatorului român. Vom urmări activ investigația în curs
21:26 - Studiu: Persoanele vaccinate care se infectează cu noua tulpină Delta sunt extrem de contagioase
21:25 - Alin Stoica, prefectul Capitalei: Vom face eforturi pentru a proteja în primul rând personalul sanitar și cel didactic (VIDEO)
21:04 - Bătaie de stradă cu focuri de armă într-o parcare din nordul Berlinului. Patru persoane au fost rănite