Maurice Munteanu a fost într-o formă politică la ediția emisiunii fashion de miercuri, 9 august. El i-a spus concurentei Iris, una dintre preferatele competiției că în ținuta sa „planează un vag aer de Carmen Iohannis aflată la un concert Holograf la Plaiul Foii”.
Maurice a criticat ținuta Mariei, spunând că este ușor penibilă dar, a menționat că singurul lucru bun din aspectul concurentei este că per total, acesta îi amintește de Traian Băsescu, pe care-l admiră foarte mult.
„Singurul aspect pozitiv al acestei ținute este că-mi aduce minte de un personaj pe care eu îl admir foarte, foarte mult, știu că nu se va supăra dacă va auzi asta, deși mă îndoiesc că se uită la Bravo.
Nu s-ar supăra pentru că este mult prea deștept și ca orice om ultra deștept are simțul umorului. E vorba de Traian Băsescu. Altfel, machiajul te face să arăți ridicol.”