Cucu de la „Noaptea Târziu” a povestit cum a reușit să depășească momentele dificile din viața lui, atunci când simțea că totul îl copleșește. Influencerul a povestit prin ce a trecut, dar și cine i-a fost alături.
Nu de mult, Cucu a trăit momente sfâșietoare, deoarece tatăl său a decedat. Mai mult decât atât, pe lângă durerea provocată de pierderea tatălui, acesta a traversat o perioadă grea și din cauza despărțirii de iubita lui.
Necazurile s-au ținut lanț de Cucu, însă acesta a continuat să spere și, deși de multe ori se simțea copleșit, acesta a reușit să treacă peste tot. Artistul a ales să apeleze la ajutor specializat, alegere despre care spune că l-a ajutat enorm.
„Am multe proiecte vara aceasta. Nu am timp de vacanță, numai muncă. Sunt tot pe drumuri, însă nu în vacanță. A fost o perioadă grea, prin care am trecut cu ajutorul terapiei. Sincer, terapia ajută foarte mult. Bine, te pot ajuta și prietenii, dar terapia este un cadru mai profesionist, în care vorbești cu un om care chiar te poate ajuta. Recomand! În trecut, oamenii credeau că ești nebun dacă mergi la terapie, însă acum s-au mai cizelat. Chiar ajută foarte mult. M-au ajutat și prietenii, am ieșit cu ei, mi-am ocupat timpul. Să stai singur este foarte greu. Cel mai greu moment a fost când a murit tata. Cel mai greu a fost la câteva luni după, când am conștientizat. M-am simțit puțin singur, simțeam că oamenii nu mă înțeleg așa cum ar trebui”, a spus Cucu, potrivit spynews.
Influencerul a fost destul de rezervat, când a venit vorba despre relația cu fosta parteneră. Acesta a preferat să nu comenteze prea mult.
„M-am despărțit de iubită, după decesul tatălui meu, și atunci a fost un punct care m-a durut. Nu prea vreau să comentez pe acest subiect. Așa a fost să fie, viața merge înainte. Da, probabil, putem spune că un rău nu vine niciodată singur”, a mai declarat Cucu.