Adela Popescu și Radu Vâlcan formează unul dintre cele mai apreciate cupluri din showbiz-ul românesc. De peste un deceniu, cei doi merg împreună prin viață, iar de câțiva ani buni s-au născut și cei trei fii ai lor, Adrian, Andrei și Alexandru, care le-au transformat viața total.
Actrița a vorbit despre atmosfera care este în casa lor cu trei băieți și a explicat ce tip de personalitate au aceștia. Deși sunt frați și sunt și băieți, cei trei copii au caractere foarte diferite.
Adela a făcut mărturisiri impresionante. Vedeta TV a povestit cum Andrei, băiatul mijlociu, este un copil foarte lipicios, care face complimente și care simte nevoia de a sta în preajma lor.
„E mult de povestit, chiar foarte mult. Avem o viață de familie dinamică, frumoasă și, bineînțeles, solicitantă. Radu își face mai multe griji acasă, este genul mai prăpăstios, dar când suntem plecați în vacanță este mai relaxat, dacă e cu mine, e ok. Iar băieții cresc și au deja personalități foarte puternice. Mijlociul, Andrei, îmi face mereu complimente, îmi spune că sunt cea mai bună, cea mai frumoasă…La un moment dat i-a zis lui Radu: ‘Tati, îți mulțumesc că te-ai căsătorit cu mama, pentru că este superbă’. Adrian pe semne că va fi un adult coleric, deja este, e genul care ne provoacă încontinuu. Este și dulce, dar este și un copilaș dificil să spunem. Nu-i intri ușor în grații, ai de lucrat. Andrei, cel mijlociu, este extraordinar de lipicios, după cum am spus. Toată lumea îl iubește și este blond, blond, are un blond nordic. Iar Alexandru este artistul familiei, el scrie, cântă la chitară, compune, face poezii, vrea să scrie și o carte”, a povestit Adela Popescu pentru viva.
În cadrul aceluiași interviu, prezentatoarea TV a dezvăluit și motivul pentru care au ales să nu îi posteze pe cei mici pe rețelele de socializare. Adela și Radu și-au dorit ca băieții lor să crească la fel ca orice alți copii, să se dezvolte normal și să lege relații de prietenie și colegialitate absolut firești vârstei lor.
„Noi nu am postat poze cu copiii noștri. Sunt copii din clasă, de exemplu la Alexandru, care știu că sunt băieții noștri, dar cei mici nu ne știu pe mine și pe Radu, că noi nu suntem pe targetul copiilor mici. Alex e clasa a doua, are opt ani. Le mai spun părinții că noi suntem Adela Popescu și Radu Vâlcan, dar ei nu ne știu. Și atunci e totul chill și mereu ne felicităm că am decis să nu îi expunem pentru că pot apărea complicații. Noi până acum am fost liniștiți, nu am avut probleme”, a adăugat aceasta.