Cum s-a acomodat la grădinița fiica Danei Rogoz, Lia: „Fix vineri a fost și prima de zi de plâns la despărțire”

Cum s-a acomodat la grădinița fiica Danei Rogoz, Lia: „Fix vineri a fost și prima de zi de plâns la despărțire”
Sursa foto: Instagram

Nu de mult, Dana Rogoz a dezvăluit urmăritorilor săi, prin intermediul unei postări pe rețelele de socializare, cum se descurcă Lia, fata ei de doar trei anișori, la grădiniță. După o săptămână de la începerea grădiniței, Lia a plâns într-o singură zi la despărțirea de părinții ei.

Alături de regizorul Radu Dragomir, Dana Rogoz are doi copii, pe Vlad, în vârstă de 9 ani, și pe Lia, în vârstă de 3 ani.

Dana Rogoz, despre acomodarea fiicei sale la grădiniță

„Minunea asta mică tocmai a încheiat ieri prima săptămână de grădiniță – săptămâna de acomodare. Culmea e că fix vineri a fost și prima zi de plâns la despărțire. Radu s-a panicat mai tare decât mine. Eu cumva mă pregătisem psihic și pentru asta.

Dar tot ea ne-a liniștit la întoarcere că a plâns «doar puțin la început». Iese de fiecare dată foarte veselă, fluturând câte o fișa sau vreun sticker. Mă uit și pe fotografiile trimise de către grădiniță și simt că îi e bine”, a scris pe Facebook Dana Rogoz, unde a publicat și câteva fotografii din prima zi de grădiniță a fiicei sale.

Vlad, băiatul Danei Rogoz, nu are telefon la vârsta de nouă ani, pentru că nu este interesat de social-media, spune mama lui.

„În ceea ce privește accesul lor pe internet, el este monitorizat. Ei nici n-au ajuns să fie interesați de social-media. Nici nu sunt la vârsta aia, nici Vlad care are 9 ani…”, a declarat Dana Rogoz acum ceva timp.