Fosta soție a lui Victor Ponta a petrecut departe de România aniversarea iubitului ei. După divorțul de politician, antreprenoarea și-a refăcut viața amoroasă și trăiește o nouă poveste de dragoste. Relația dintre Daciana Sârbu și noul său partener a fost făcută publică în luna septembrie, când cei doi au apărut împreună la un eveniment monden.
Ieri, Daciana și-a sărbătorit iubitul într-o vacanță romantică. Femeia de afaceri a postat pe Instagram un mesaj simplu, însoțit de o fotografie tandră cu cei doi.
„La mulți ani!”, a fost mesajul Dacianei Sârbu.
Deși se arată tot mai des alături de partenerul său, Daciana păstrează discreția și nu îi dezvăluie chipul sau identitatea completă. Așa s-a întâmplat și în cazul postării făcute cu ocazia aniversării bărbatului. Cei doi îndrăgostiți apar într-un cadru idilic, ținând fiecare un pahar de vin în mână, însă părul Dacianei îi acoperă aproape în totalitate fața iubitul ei.
Cei doi au fost văzuți în aeroport, iar pe rețelele sociale, ea a publicat câteva imagini cu peisaje de vacanță și momente relaxante, fără a oferi alte detalii despre destinație.
Într-un interviu, Daciana Sârbu și-a manifestat surpriza legată de interesul pe care l-a trezit noua sa relație. Deși nu obișnuiește să facă publice detalii din viața privată, a considerat să posteze fotografii alături de noul partener pentru a nu se interpreta că are ceva de ascuns.
„A fost destul de surprinzătoare reacția, nu mă gândeam că trezește atât interes, mai ales că eu, de obicei, nu împărtășesc lucruri din intimitatea mea. Nu mă ascund, am făcut-o foarte firesc cum fac, de altfel, toate lucrurile pe care le expun în viața mea și pe social media. Nu mă ascund, nu mint, sunt bine, liniștită, dar liniștea mi-a oferit-o tot procesul acesta în care am lucrat cu mine”, a declarat Daciana Sârbu pentru Click!.
Antreprenoarea a vorbit și despre echilibrul pe care l-a atins în ultima perioadă. Ea spune că provocările prin care a trecut au ajutat-o să se redescopere și să se concentreze pe propriile dorințe și emoții.
„Mă simt în echilibru cu mine și cred că nu aveam cum să ating acest echilibru dacă nu treceam prin niște lucruri care să mă forțeze să mă schimb, să mă preocup de ceea ce simt și ceea ce-mi doresc”, a recunoscut fosta soția a lui Victor Ponta.
Întrebată despre posibilitatea unei noi căsătorii, Daciana Sârbu a preferat să lase lucrurile în voia destinului: „Nu știu! Asta doar viața va decide!”.
Conform informațiilor apărute în presă, iubitul Dacianei Sârbu se numește Alex Ghionea și lucrează în domeniul HoReCa. Legătura dintre cei doi pare firească, mai ales că Daciana este implicată și ea în afaceri din zona gastronomică, deținând un lanț de cofetării.
Deși relația lor a devenit publică abia în septembrie, cei doi au fost surprinși împreună încă din luna august. Paparazzii i-au fotografiat în ipostaze relaxate, la terase și în parcuri din București. Cei apropiați spun că legătura lor este una discretă, dar solidă, construită pe încredere și compatibilitate.