Daniela Gyorfi e tare mândră de fiica sa! Maria, care a împlinit recent 14 ani, învață foarte bine, are bursă, e cuminte și nici nu are pretenții exagerate precum unii adolescenți.
„Nu am deocamdată probleme cu ea, ceea ce mă bucură. Este în clasa a șaptea, are bursă, e la școală de stat și sunt foarte mulțumită. Face și Cambridge.
Îi mulțumesc lui Dumnezeu e cuminte, ascultătoare, a înțeles că trebuie să învețe. Mă știți pe mine, eu sunt comunistă cu educația. Și taică-su e la fel!
Dar, eu zic că este spre binele ei și dacă înțelege că trebuie să învețe e super bine, pentru că, vorba aceea, „dacă ai carte, ai parte”. Doamne ajută, să fie în continuare cuminte și să înțeleagă că tot ceea ce face este pentru ea” a spus cântăreața, potrivit VIVA!.
Fiica Danielei Gyorfi și a lui George Tal a împlinit 14 ani în februarie, iar vedeta i-a adus mai multe daruri din America.
„O pre-adolescentă, o domnișorică în toată regula! Ușor, ușor, am început să o pensez, ca de 14 ani așa. Nu pot să afirm despre ea că este fashionistă ca fetele astea din ziua de azi. Nu-mi cere foarte multe, ea e mai mult cu cremele astea de corp, vrea să miroasă frumos. Mi-a cerut să-i aduc creme din America, tocmai am fost acolo”, a spus Daniela Gyorfi, pentru Click!.