Dan Bittman s-a vaccinat? Reacția artistului după ce a fost surprins în mall, unde se poate intra doar cu certificatul verde COVID

Dan Bittman s-a vaccinat? Reacția artistului după ce a fost surprins în mall, unde se poate intra doar cu certificatul verde COVID
Foto: BLITZ / Click!

Dan Bittman a fost surprins recent intrând într-un mall. Cum intrarea în centrele comerciale nu se poate face decât cu certificatul verde COVID, rapid au apărut speculațiile și întrebările dacă artistul s-a vaccinat anticoronavirus. De la izbucnirea crizei sanitare, Bittman a avut mai multe ieșiri publice în care a contestat măsurile restrictive luate de autorități.

Ce a declarat Dan Bittman despre vaccinarea anti-COVID

Dan Bittman nu a vrut să le spună jurnaliștior Click! dacă s-a vaccinat sau nu: „E o întrebare foarte personală, la care prefer să nu vă răspund! Mulțumesc”.

Totuși, acum ceva timp, a vorbit despre vaccinare și a spus că el va opta pentru serul AstraZeneca.

„Am așteptat vaccinul Johnson & Johnson, care mi se pare mai tradițional și în alea tradiționale am încredere. Nu am încredere în astea cu ARN mesager, ca Pfizer și Moderna, de asta aștept pe cel de la J & J. Dar, uite, ca să nu zica lumea nu știu ce, mă voi vaccina cu AstraZeneca.

Eu nu știu de ce nu se explică lumii, care e speriată de tromboze, că dacă iei cu o săptămână înainte un anticoagulant, care costă 5 lei, nu se întâmplă nimic riscant. Nu e comunicare deloc, iar lumea e speriată’, declarase Dan Bittman, la EVZ TV.

Dan Bittman acuză autoritățile că au fost haotice în gestionarea crizei COVID

Artistul a mai spus că el nu a contestat existența virusului, ci doar a criticat autoritățile pentru lipsa de coerență în gestionarea pandemiei.

„Vreau să spun de la bun început, cred în acest virus. Chiar astăzi m-a sunat un prieten din Timișoara, medic, are COVID. Mi-a povestit exact ce s-a întâmplat cu domnia sa, deci eu nu sunt genul de idiot care să spun că nu există COVID sau că nu există acest pericol.

Poate că unele măsuri au fost bune, dar ceea ce mă frapează pe mine este că în timp ce mie mi se spunea să stau liniștit în casă, și chiar am stat, fiindcă respect regulile acestei țări, Guvernul organiza cel mai mare exod românesc organizat vreodată. 80.000 de muncitori, într-o săptămână, două, plecați cu avioane, cu transporturi, în timp ce noaptea era interzis să se meargă prin România. Nu pot unii să fie cu COVID și alții fără, unii să stea în casă și alții să stea unde vor ei, adică fiți coerenți”, a declarat Dan Bittman.

Urmăriți B1TV.ro și pe