Daniel Nuță, protagonistul din serialul „Groapa” dezvăluie de ce părinții lui nu l-au susținut inițial în cariera de actor: „Ai mei au vrut să merg la Politehnică”

Daniel Nuță, protagonistul din serialul „Groapa” dezvăluie de ce părinții lui nu l-au susținut inițial în cariera de actor: „Ai mei au vrut să merg la Politehnică”

Daniel Nuță, protagonistul serialului „Groapa”, care va avea premiera sâmbătă la Pro TV, a dezvăluit recent detalii neștiute despre începuturile sale în actorie și de ce părinții săi au fost reticenți în ceea ce privește alegerea sa de a deveni actor, relatează Unica.ro.

Daniel Nuță: „Ai mei au vrut să merg la Politehnică”

La o vârstă fragedă de 12-13 ani, Daniel Nuță a fost captivat de serialele TV, urmărind cu admirație jocul actorilor și visând să fie și el parte din acea lume fascinantă. După absolvirea Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică (UNATC), Daniel a început să-și urmeze pasiunea pentru actorie, chiar dacă părinții săi își doreau inițial ca el să urmeze o altă carieră, cum ar fi cea în inginerie la Politehnică.

„Ai mei au vrut să merg la Politehnică, bineînțeles că nu am vrut așa ceva și am zis: ‘nu, eu vreau să fiu actor, să joc în filme, să joc în seriale’ și uite că se întâmplă lucrul ăsta”, a spus Daniel Nuță pentru Unica.ro.

De-a lungul timpului, părinții lui au înțeles că aceasta era alegerea sa și că cariera sa în actorie evolua cu succes, inclusiv cu roluri în producții străine, cum ar fi interpretarea lui Vlad Țepeș în serialul „Rise of Empires: Ottoman” de pe Netflix. În plus, Daniel a mărturisit că părinii săi sunt mândri de el, dar tatăl său mai are încă îndoieli și sugerează în glumă că ar putea să-și continue studiile la Academia de Poliție, chiar dacă lucrurile merg bine în cariera sa de actor.

„Sunt destul de mândri de mine, nu știu dacă tata se gândește că poate, într-o zi, o să mă duc la Academia de Poliție. Probabil încă se gândește la lucrul ăsta. Why not? Nu e ca și cum lucrurile nu se pot întâmpla. Chiar până acum câțiva ani îmi spunea: “Hai, tată, dacă nu funcționează, uite, te poți duce la Academie”. Și eu bineînțeles că deja jucam și mă enervam și plecam de la masă. Dar nu, sunt foarte mândri, au înțeles că ăsta este drumul și ca actor și ca producător”, a mai declarat actorul.

Despre serialul „Groapa”

„Groapa” este un serial românesc ce va fi difuzat la Pro TV începând de sâmbătă și prezintă o imagine realistă și dură a vieții mafiei, a relațiilor de familie, a problemelor și a poveștilor de dragoste, într-un mod care atrage atenția și captivează publicul. Daniel Nuță interpretează unul dintre rolurile principale, aducând autenticitate și pasiune acestui nou proiect.

„O poveste foarte bună, un cast foarte bun, e foarte multă intrigă și poveste și emoție. Sunt sigur că oamenii se vor uita după ce vor vedea primul episod, se vor uita pentru că se vor îndrăgosti de personaj și sper să se întâmple treaba asta și să fim așa the hit”, spune Daniel Nuță.