„Ce scârbos!” De ce s-a ales Meghan Markle cu porecla „Salmonella Sussex” (VIDEO)

„Ce scârbos!” De ce s-a ales Meghan Markle cu porecla „Salmonella Sussex” (VIDEO)
Meghan Markle. Sursa foto: Hepta - Ferrari Press Agency / Netflix

Meghan Markle a devenit iar ținta criticilor și ironiilor, de data aceasta din cauza unui clip cu ea gătind un curcan pentru Ziua Recunoștinței. Ea s-a ales cu porecla „Salmonella Sussex”, care s-a răspândit rapid.

Ce i-au reproșat internauții lui Meghan Markle

Meghan Markle a frecat cu condimente și cu coajă de lămâie un curcan crud într-o tavă de friptură.

Problema e că a făcut acest lucru cu inelele și brățările pe mâini. Păstrarea bijuteriilor pe mâini în timp ce manipulezi carnea crudă e o greșeală elementară în materie de siguranță alimentară.

Oamenii au reacționat imediat și au taxat-o: „Ce scârbos, și asta e o cunoștință de bază în manipularea alimentelor”.

Cu această ocazie, ea s-a ales cu porecla „Salmonella Sussex”, care s-a răspândit rapid în online.

Ce mesaj a vrut să transmită Meghan Markle în clipul său

Ceea ce face reacția și mai intensă este contextul, notează OK! Magazine. Meghan Markle tocmai împărtășise un mesaj sincer de Ziua Recunoștinței prin intermediul brandului său de lifestyle, As Ever, exprimându-și recunoștința față de susținători și bucuria de a fi gazdă – completată cu urări calde de sărbători pentru familie, prieteni și fani.