De ce s-au certat Zanni și Ana Porgras. Câștigătorul Survivor a rupt tăcerea și a spus de ce nu își dorește o relație cu vedeta

De ce s-au certat Zanni și Ana Porgras. Câștigătorul Survivor a rupt tăcerea și a spus de ce nu își dorește o relație cu vedeta
Foto: colaj Instagram: Zanidache / AnaPorgras

Zanni și Ana Porgras, ceartă după Survivor. Artistul a spus ce a găsit în telefonul brunetei și de ce nu își dorește o relație cu ea

Zanni, câștigătorul Survivor România și Ana Porgras au fost extrem de aprpiați pe parcursul emisiunii, iar fanii nu au putut să nu remarce când relația dintre cei doi s-a răcit, dintr-o dată.

În timpul emisiunii, tot mai multă lume i-a privit drept cuplul momentului, iar relația dintre cei doi părea din ce în ce mai strânsă. Ana Porgras a ieșit din concurs, în timp ce Zanni a reușit să ajungă până în finală și să câștige.

La momentul în care a revenit în Republica Dominicană, pentru finala în care participa Zanni, Ana Porgras i-ar fi făcut chiar și o declarație de dragoste.

„Momentul cel mai emoționant pentru mine. Revederea cu Zanni mi-a adus în suflet atât de multe emoții, emoții pe care nici măcar nu știam că le pot avea”, a spus bruneta, potrivit Click.ro.

Zanni, dezamăgit de comportamentul Anei Porgras

Pe de altă parte, Zanni susține că nu și-a dorit niciodată o relație cu Ana Porgras, vedeta fiind pentru el doar  o bună prietenă, o alinare.

„Eu niciodată nu am fost îndrăgostit de Ana. Mi-a plăcut blândețea ei, am văzut afecțiunea aia de la o femeie. Ne potriveam, dar nu ca și cuplu. Am cunoscut-o dinainte de concurs.

Când am intrat în competiție erau numai șerpălăi și mincinoși. Când a venit Ana a fost refugiul meu. Mâncam cu ea, dormeam cu ea. Era liniștea de care aveam nevoie. Apoi a plecat, am ajuns la finală”, a povestit artistul, în emisiunea Teo Show.

Zannidache nu își dorea o relație cu Ana Porgras

Totodată, artistul susține că el și Ana au fost doar prieteni, mai mult decât atât, Zanni nici măcar nu a bănuit că ea ar fi avut alte intenții.

Câștigătorul Survivor a povestit că relația dintre el și Ana Porgras s-a deteriorat la petrecerea organizată în cinstea lui.

„Ea a revenit cu același sentiment, nu am bănuit-o pe Ana că are alte intenții. Am fost cu Ana în cameră și mi-a zis că i-a fost dor de mine.

Eu nu vreau o relație cu Ana și mă gândeam cum să-i spun. La petrecerea de final, am văzut că Ana nu mai era prezentă, se uita non stop în telefon. I-am cerut telefonul două minute.

Mi l-a dat cu greu. I-am zis: ! Fix primul mesaj pe WhatsApp, când l-am văzut, mi s-a făcut greață. A înghițit în sec. I-am zis: . Nu ne-am mai băgat în seamă de atunci! Nici tricoul meu nu l-a mai purtat”, a explicat Zanni, potrivit sursei citate mai sus.