Florin Dumitrescu, unul dintre cei mai cunoscuți, apreciați și îndrăgiți bucătari din România, a dezvăluit recent de unde a pornit întreaga sa pasiune pentru gătit. Fostul jurat de la „Chefi la Cuțite” a început să muncească în bucătărie încă de la vârsta de 14 ani, iar de atunci se bucură de un real succes pe plan profesional.
Luna trecută, reprezentanții trustului au anunțat că cei trei chefi, Florin Dumitrescu, Cătălin Scărlătescu și Sorin Bontea, nu vor mai face pare din juriul emisiunii culinare „Chefi la cuțite”. Deși pregătirile pentru noul sezon erau aproape de final, acest lucru nu a contat prea mult pentru cei trei bucătari.
Celebrul bucătar a menționat că atunci când a fost întrebat în clasa I de doamna învățătoare ce își dorește să se facă când va fi mare a răspuns sincer: „Nu știu”.
„Toată lumea se gândește la șapte ani că vrea să devină avocat și nu le iese”, a spus bucătarul acum câțiva ani.
Nici chef Florin Dumitrescu nu și-a continuat cariera profesională spre a deveni avocat. El s-a apucat de polo de performanță, fiind campion național cu Steaua. Întreaga pasiune pentru gătit a pornit de la vârsta de 14 ani, când într-o vară a avut nevoie de bani pentru a se duce la mare.
„Şi după nu ştiu câte dezbateri cu ai mei am ajuns la concluzia că ar fi bine să fac ceva de viitor. Nu ştiam în ce zonă s-o apuc, ca sportiv ai o viaţă până la maxim 35 de ani. Hai 40, că eu eram portar. Am văzut la televizor o emisiune cu un bucătar care gătea, era în alb, curat îmbrăcat, cu unghiile făcute OK şi foarte îngrijit şi mă gândeam să încerc şi eu, e ceva de viitor. Şi m-am dus la taică-miu şi i-am zis «Vreau să mă fac bucătar»”, a spus Florin Dumitrescu, potrivit tvmania.ro.