Doina Teodoru și Cătălin Scărlătescu au format una dintre echipele din cel de-al cincilea sezon al emisiunii „America Express”. Deși formau un cuplu de puțin timp, cei doi au acceptat provocarea de a parcurge împreună un traseu de 7000 de kilometri, prin Mexic, Guatemala şi Columbia.
Filmările reality show-ului de la Antena 1 au durat aproximativ două luni, timp în care actrița și juratul de la „Chefi la cuțite” au avut ocazia să se cunoască în noi ipostaze și să-și consolideze relația.
Cătălin Scărlătescu și iubita sa s-au situat pe locul trei în competiție, fiind la un pas să joace marea finală și să câștige cei 30.000 de euro. Ajunși în România, cei doi s-au separat timp de o săptămână.
Atunci când s-au întors din America Express, Cătălin Scărlătescu și Doina Teodoru și-au luat un timp numai pentru ei, singuri, fără să își vorbească unul altuia timp de o săptămână.
Dezvăluirea a fost făcută de câștigătorii America Express – Cătălin Bordea și Nelu Cortea, care au dat de înțeles că revenirea la o viață „normală” după un astfel de reality-show nu este tocmai ușoară.
În podcastul lui Mihai Morar, Nelu Cortea a spus că și Doina, și Scărlătescu au fost afectați de experiența trăită în America Latină.
„Scărlătescu și Doina spuneau că ei au plecat fiecare, unul la munte, unul la mare. N-au mai vorbit o săptămână, să se relaxeze”, a continuat acesta.
Pe parcursul emisiunii „America Express”, Doina Teodoru a vrut să respecte întocmai regulamentul competiției, lucru care i-a cam dat bătăi de cap lui Cătălin Scărlătescu. Zilele trecute, juratul de la „Chefi la cuțite” și actrița au participat la podcastul „Podcastito Express”, acolo unde au vorbit despre situațiile care au generat tensiuni în echipa lor.
„Măi, da leșinam, tu n-auzi? Așa mi-a făcut peste tot. Bălanca ciordea peste tot… Doina când vedea că voiam și eu să fac ceva, ia! N-ai voie!’, a spus Cătălin Scărlătescu cu privire la o probă din competiție.