Șoferii care așteaptă rezultatele analizelor cu privire la consumul de substanțe interzise, se revoltă. Cei care au ieșit pozitivi la testele antidrog așteaptă cu lunile rezultatele analizelor de la Institutul Național de Medicină Legală (INML), în timp ce Dorian Popa a primit raportul în doar câteva zile.
Această situație a stârnit nemulțumirea șoferilor care se întreabă dacă există un tratament preferențial pentru celebrități în cadrul INML.
Regulile poliției impun ca testele antidrog efectuate în trafic cu ajutorul aparatelor Drager sau AquilaScan să fie doar orientative. Dacă un șofer iese pozitiv la un astfel de test de screening pentru substanțe psihoactive, acesta este apoi trimis la INML pentru analize de sânge și urină. Rezultatele analizelor INML sunt cele care confirmă sau infirmă rezultatele testului antidrog din trafic, iar buletinul eliberat de INML este esențial pentru trimiterea în judecată sau clasarea dosarului.
În contextul acestor întârzieri, oamenii acuză că vedetele ar putea beneficia de un tratament preferențial din partea INML. Specialiști Institului confirmă faptul că în cazurile mediatizate și cele grave, cum ar fi accidentele sau crimele, se poate să se primească rezultatele mai repede.
„Evident că însăși presiunea mediatică obligă autoritățile și Medicina legală să reacționeze prompt, tocmai pentru a masca problema de fond – întârzierile de luni sau un an. Dacă în presă apar cazurile mediatizate ca fiind soluționate în 7 zile, devine mai puțin pregnantă, credibilă realitatea de fapt”, spune un expert medico-legal, potrivit libertatea.ro.
Medicii de la INML au atras de mult timp atenția asupra problemelor grave cu care se confruntă instituția. Acestea includ numărul mare de expertize nelucrate, lipsa reactivilor și a aparaturii necesare, precum și lipsa personalului calificat. De asemenea, laboratoarele de toxicologie medico-legală nu sunt acreditate, iar aceste probleme afectează credibilitatea actelor medico-legale.
Medicii INML subliniază că atât ei, cât și procurorii se confruntă cu un număr mare de expertize medico-legale și dosare legate de șoferii găsiți pozitivi la testele antidrog. Această aglomerare a sistemului judiciar ridică întrebări cu privire la modul în care sunt tratate cazurile în care substanțele psihoactive sunt detectate în sânge și se pune problema necesității de a face distincție între a fi sub influență și a avea urme de substanțe în sânge.