Eugenia Șerban, mărturisiri despre starea în care se află fiul toxicoman. Ce sfaturi îi dă actrița copilului ei

Eugenia Șerban, mărturisiri despre starea în care se află fiul toxicoman. Ce sfaturi îi dă actrița copilului ei
Foto: Facebook / Eugenia Șerban

Eugenia Șerban a făcut publică situația dificilă prin care trece cu fiul ei deja de mulți ani. De curând actrița a oferit câteva detalii despre starea actuală a copilului ei, Lorans, ajuns la vârsta de 32 de ani. De mai bine de 15 ani, Lorans Bataineh se confruntă cu consumul de droguri, iar mama acestuia a recurs la mai multe modalități, nefericite, de-a lungul timpului.

Cuprins:

  1. Care este situația actuală a fiului Eugeniei Șerban?
  2. De ce a cerut actrița ordin de protecție împotriva fiului ei
  3. Cum se înțeleg acum Eugenia Șerban și fiul ei?

Care este situația actuală a fiului Eugeniei Șerban

Celebra actriță a mărturisit faptul că zilnic încearcă să discute cu el. În prezent, situația lui Lorans s-a îmbunătățit, însă nu în procent de 100%, conform spuselor ei.

„E foarte complicat să vă spun acum ce sfaturi îi dau, îi dau multe, și vorbesc cu el în fiecare zi. S-a ameliorat, dar nu 100 %. În seara asta totuși am venit pentru un alt eveniment și aș prefera să nu discut despre asta”, a mărturisit Eugenia Șerban, conform spynews.

De ce a cerut actrița ordin de protecție împotriva fiului ei

Eugenia Șerban a trăit momente pe care nicio mamă nu și-ar dori să le trăiască. Actrița a ajuns să ceară un ordin de protecție împotriva fiului ei, deoarece acesta devenise violent. Lucrurile acestea s-au întâmplat în urmă cu doi ani. Lorans nu era numai agresiv cu mama, ci ajunsese să fure lucruri de valoare din casă pentru a-și achiziționa droguri. Totuși, mama este mamă și a ales să întrerupă ordinul, înainte ca acesta să expire.

„Nu mai există și nici nu l-am ținut până la capăt pentru că este copilul meu. Indiferent dacă sunt persoane care nu m-au înțeles de ce l-am reprimit acasă. L-am reprimit pentru că nu vreau să-l pierd. Am văzut o degradare foarte mare și nu îmi doream să-l pierd. Fiecare dintre noi reacționăm diferit atunci când suntem puși în anumite situații. Când primim un diagnostic de boală, cum este cancerul, când ne lovim de o astfel de problemă, așa cum este cea a băiatului meu, și reacțiile pot fi diferite. Dar toți spun că dacă s-ar întâmpla cu copilul meu, eu nu aș accepta. N-ai de unde să știi”, spunea Eugenia în cadrul podcastului „Un podcast MIȘTO by Bursucu”.

Cum se înțeleg acum Eugenia Șerban și fiul ei

Nu cu mult timp în urmă, Eugenia a povestit cu sunt lucrurile acum între ea și Lorans. Acesta s-a închis în casă de teama „ispitelor”. Mama lui a spus că indiferent de ce s-a întâmplat între ei, Lorans este fiul ei și îl iubește nespus. Atunci când și el își mărturisește dragostea față de ea, supărarea devine parcă „mai lină”.

„Există ceva frumos pentru mine, prietenii, copilul. Cu toate supărările pe care mi le-a adus, indiferent de situație, îl voi iubi la fel de mult pentru că e copilul meu. A făcut 32 de ani. Mă supără. Des. Dar își aduce aminte destul de des să-mi spună că mă iubește. Și atunci supărarea devine puțin mai lină. Nu este încă foarte bine, dar sper că va veni ziua în care să fie foarte bine. E un drum greu”, a povestit Eugenia în cadrul aceluiași podcast.

Eugenia Șerban este cu adevărat o femeie luptătoare. În afară de situația complicată cu fiul ei, aceasta a supraviețuit eroic în urma a două diagnostice cumplite. În anul 2019, Eugenia a fost diagnosticată cu două tipuri de cancer. Unul la san, iar altul ginecologic. În ciuda greutăților prin care a trecut, Eugenia Șerban s-a ridicat de fiecare dată de la pământ.