Joi, 12 iunie, va rămâne o dată extrem de importantă pentru Florinel Coman și soția sa, Ioana. Cei doi s-au cununat religios, iar nunta a avut loc la Constanța.
Florinel Coman și Ioana Timofeciuc au spus marele „Da” în urmă cu 12 ani, iar anul acesta, pe 12 iunie, cei doi și-au jurat iubire veșnică în fața lui Dumnezeu. Cununia a avut loc în Catedrala Sfinții Petru și Pavel din Constanța, iar slujba a fost oficiată de IPS Teodosie. Alături de cuplu, în marea lor zi, a fost și Mirel Rădoi, antrenorul de la Universitatea Craiova, care le este și naș.
Data de 12 iunie nu a fost deloc întâmplătoare. Deși inițial, își planificaseră nunta vineri, în urma unor discuții cu duhovnicul lor, cei doi au considerat că cel mai bine ar fi ca cununia să aibă loc pe 12.06.2025. Mai mult de atât, Ioana, soția lui Florinel Coman, a analizat și din punct de vedere numerologic data.
„Pentru cei care mi-au scris că, din punct de vedere numerologic, data noastră va fi 3-6-9 (Codul divin/Codul lui Tesla): yeeey, daa! Am fost extrem de bucuroasă și împlinită când mi-am dat seama de acest lucru!
Inițial planificam nunta pentru vineri sau sâmbătă, însă ne-am sfătuit cu duhovnicul nostru și, deoarece vineri era zi de post, iar sâmbătă era cam târziu (ținând cont de programul meciurilor, zilelor libere, etc.) am decis să o organizăm joi, 12.06.2025.
La început am fost puțin tristă, pentru că nu îmi doream să fac nunta în timpul săptămânii… apoi mi-am dat seama că nicio altă dată nu ar fi putut reprezenta mai bine iubirea, relația și idealurile noastre într-un mod atât de profund și pur”, a scris Ioana Timofeciuc pe o rețea de socializare, potrivit Cancan.
La ieșirea din bsierică, vizibil copleșit de emoții, Florinel Coman a declarat că l-a surprins ce impact puternic a avut slujba asupra lui. Fotbalistul a ținut să le muțumească și să-și exprime recunoștința față de cei care le-au fost alături.
„Sincer, nu mă așteptam să fie atât de greu pentru mine. Aseară m-au copleșit toate emoțiile. Am dormit câteva ore pentru că mă tot gândeam la această zi. Când am intrat în biserică am fost copleșit de emoții.
Aici e altceva, acolo (n.r. pe teren) suntem obișnuiți, aici te încearcă emoțiile, mai ales este gândul că, până la urmă, te însori. Sunt foarte fericit. Le mulțumesc tuturor celor care au fost prezenți la biserică alături de noi. Înseamnă foarte mult pentru noi. Să ne distrăm la petrecere!”, a declarat Florinel Coman.
De la marele eveniment nu a putut să lipsească nici Gigi Becali. Patronul clubului de fotbal și-a făcut apariția la biserică în jurul orei 15:00, cu puțin timp înainte ca slujba să înceapă. Îmbrăcat la patru ace, Becali s-a așezat în strană, lângă ceilalți preoți care cântau în biserică.
„Am venit pentru că e un băiat la care am ţinut, a şi jucat, mi-a adus bucurii şi bani. Vreo 6 milioane. E un om cuminte, respectuos, cu bun simţ. Acum am venit doar la cununia religioasă. La distracţii şi la alea nu. Eu nu mai merg. La Hagi e altceva. Dar în alte părţi, la alte distracţii, nu mai merg.
(n.r. Ce îi doriţi? Să se întoarcă acasă?) Să nu se întoarcă. Să ia banii de acolo şi să facă rostul familiei. După să se întoarcă”, a declarat Gigi Becali, potrivit AS.ro.
Petrecerea de după cununia religioasă va avea loc la un restaurant de lux din Constanța, unde sunt așteptați sute de invitați, printre care și foștii colegi ai lui Florinel Coman de la FCSB și actualii coechipieri de la echipa națională.