Gheorghe Turda, despre ultimele luni din viața lui Alexandru Arșinel: Îi învoca pe cei răi

Gheorghe Turda, despre ultimele luni din viața lui Alexandru Arșinel: Îi învoca pe cei răi
Gheorghe Turda, după declarațiile lui George Buhnici: „Contează și sufletul. Nu te uiți doar la cum arată o femeie”. Foto: Gheorghe Turda / Facebook

Gheorghe Turda l-a condus duminică pe ultimul drum pe actorul Alexandru Arșinel.  Cântărețul a dezvăluit că acrtorul a avut foarte mult de suferit din cauza oamenilor răi.

„La ședințele la care ne întâlneam, invoca lumea rea. A suferit foarte mult din acest punct de vedere pentru că oamenii au calități și au foarte multe răutăți”, a spus Gheorghe Turda pentru cancan.ro. 

În ciuda greutăților prin care a trecut de-a lungul vieții, Gheorghe Turda și-a amintit că Arșinel era sufletul echipei și își înveselea colegii de scenă.

„Am vorbit cu el cu trei luni înainte. Am glumit, am fost la o activitate profesională, era mereu cu zâmbetul pe buze și ne făcea pe toți să râdem din orice. (…) (Alexandru Arșinel a însemnat, n.r.) un exemplu de corectitudine, de bunătate și de veselie. Ne făcea întotdeauna să râdem din orice.

Țin minte că în cele două turnee din 2o01 și 2002, întotdeauna făcea glumițe în autobuzul care ne transporta. Stela, Dumnezeu să o ierte, îl mai potolea: «Hai măi, Sandule!»”, a spus Gheorghe Turda.

Alexandru Arșinel și-a petrecut ultimele luni din viață între spital și azil

În ultimele luni, maestrul Arșinel s-a simțit tot mai rău, starea sa de sănătate degradându-se considerabil. Marele actor se confrunta de mulţi ani cu probleme serioase de sănătate. În 2013, a suferit o intervenție chirurgicală de transplant renal, dar suferea și de diabet zaharat și hipertensiune arterială. De asemenea, avea montat un stent pe artera interventriculară anterioară. În ultimul an a fost internat la un azil de bătrâni și a ajuns de mai multe ori la spital.  Ultimele săptămâni de viață și le-a petrecut pe secția ATI a Spitalului Universitar de Urgență București. . Din spital se alesese și cu o infecție nosocomială, pe care medicii nu au reușit să o trateze. Problemele cardiace grave și pneumonia i-au fost fatale.

Urmăriți B1TV.ro și pe
Ultima oră
23:49 - SBU, acțiune în forță la Eparhia Cernăuților și Bucovinei. Arhimandritul Nikita ar fi fost găsit alături de un minor în lenjerie intimă (VIDEO)
23:28 - Incendiu sâmbătă într-un complex comercial din Timișoara. Pompierii au intervenit de urgență
23:13 - Doi pietoni au fost loviți mortal de o mașină, în Argeș. Șoferul, un bărbat de 83 de ani, acroșase înainte și un biciclist, dar a părăsit locul accidentului
22:58 - Argentina a învins Mexicul și a obținut o primă victorie la Cupa Mondială din Qatar! „Pumele” s-au descătușat după golul lui Leo Messi
22:35 - Gheorghe Ialomițianu: Există presiuni și la nivel guvernamental, și la nivelul ministerelor pentru a se merge pe importuri. Se dau comisioane și la importul de cărbune (VIDEO)
22:12 - Elon Musk: Sunt în regulă cu faptul că Trump nu postează. Important este că Twitter a corectat greșeala gravă de a-i suspenda contul
21:47 - FIFA, procedură împotriva Serbiei după meciul cu Brazilia de la Cupa Mondială. Fotbaliștii sârbi au afișat un steag cu Kosovo făcând parte din țara lor
21:21 - Președinta Katalin Novak, cel mai înalt oficial al Ungariei care vizitează Ucraina după începutul războiului. Ea spune că Budapesta are „150.000 de motive” să sprijine Kievul
20:53 - Rusia, „profundă șocată” de moartea ministrului de externe din Belarus. Serghei Lavrov și Vladimir Makei ar fi urmat să aibă o întâlnire chiar luni
20:38 - Cel puțin o persoană a murit după alunecarea de teren de pe insula italiană Ischia. Oficialii italieni se contrazic pe bilanțul victimelor (FOTO, VIDEO)