Justin Timberlake este căsătorit cu Jessica Biel, iar împreună au un băiețel pe nume Silas Randall. Cu ocazia Zilei Tatălui, care a avut loc duminică și care se serbează mai ales în Statele Unite ale Americii, Justin Timberlake a publicat pe contul personal de Instagram un mesaj emoționant și o serie de fotografii cu fiul său. Pe această cale, a dezvăluit care sunt principiile pe care vrea să le transmită copilului.
Justin Timberlake Jessica Biel își doresc ca fiul lor își doresc să își educe fiul în așa fel încât să nu aibă idei preconcepute și să fie capabil să înțeleagă noțiunea de egalitate și să lupte împotriva rasismului.
„Băieții cresc ca să ajungă tați. M-am gândit la acest lucru destul de mult în ultimul timp. Încercăm să-l învățăm pe fiul nostru să iubească și să respecte pe toată lumea – îl învățăm că ne naștem egali, indiferent de culoarea pielii”, a scris acesta în postarea de Ziua Tatălui, referindu-se la evenimentele care au luat cu asalt lumea întreagă după ce George Floyd a decedat după ce un polițist l-a imobilizat presându-și genunchiul de gâtul acestuia timp de aproximativ nouă minute, chiar dacă George Floyd îi spunea că nu poate să respire.
Justin Timberlake scris că speră ca fiul său, atunci când va avea propria familie, să îi educe pe copiii săi în aceeași direcție.
„Îl educăm în acest fel pentru că într-o zi va ajunge și el să-i învețe pe copiii săi același lucru. Este un ciclu. Iar pentru că, acum, cu toții încercăm să combatem generații întregi de discriminare, care ne-au pătat sistemul și comunitățile din această țară… Mi s-a reamintit astăzi că prima lecție pornește de acasă”, a continuat Justin Timberlake.
Celebrul artist a dezvăluit că așa a fost și el educat de părinții lui.
„Le sunt recunoscător ambilor mei părinți că mi-au dat aceste lecții încă de la început. Și pentru că m-au ascultat chiar și atunci când aveam ceva de spus despre care ei nu învățaseră. Mă rog pentru acea smerenie și pentru fiul meu”, a mai adăugat acesta.
Justin Timberlake, despre modul în care vrea să își crească fiul
În continuare, Justin Timberlake i-a mulțumit soției sale, Jessica Biel pentru tot ce este ea și pentru tot ce i-a dăruit.
„Mă simt recunoscător pentru soția mea, care m-a făcut să fiu tată și care este persoana / partenera / profesoara / prietena mea favorită în toate acestea’. Mă simt recunoscător pentru fiul meu, care mereu dar MEREU mă învață ceva”, a mai scris artistul.
„La mulți ani de Ziua Tatălui tuturor. Deoarece le suntem datori băieților și fetelor noastre cu aceste lecții în locul în care ușile se închid noaptea și sper că sunteți la fel de inspirați ca și mine să le dăruim ADEVĂRUL în aceleași locuri în care se și deschid ușile zilnic și prin care îi trimitem în lume să descopere. Mai sunt multe de făcut, iar noi suntem făcuți pentru asta. La urma urmelor noi suntem tații. Trimițând dragostea mea ție și vouă”, a încheiat Justin Timberlake.
Și Jessica Biel a publicat o fotografie însoțită de un emoționant mesaj pe pagina sa de Instagram, cu ocazia Zilei Tatălui.
„Pentru tații care nu doar protejează și îngrijesc, dar care în primul rând ne suportă toate situațiile comice și care ne învață, ne ghidează, ne liniștesc, ne acceptă și ne respectă’, a scris aceasta alături de o imagine cu Justin care îl plimbă pe Silas în cârcă. Să fii tată poate fi câteodată o sarcină ingrată, dar astăzi sper că veți realiza cât de importanți sunteți în viața noastră. Te iubim pentru totdeauna și încă o zi. Multă iubire, mama și Silas”, a scris aceasta pe Instagram.
Justin Timberlake, despre modul în care vrea să își crească fiul