Mădălin Ionescu regretă că a acceptat invitația în emisiunea lui Cătălin Măruță.
Recent, în emisiunea soției sale de la Metropola TV, le-a cerut scuze telespectatorilor care l-au urmărit, dar și lui Măruță pentru prestația lui „proastă”.
Mădălin Ionescu și Cătălin Măruță au avut schimb de replici la TV, în direct, în urmă cu ceva timp. Prezentatorul a fost invitat în emisiunea lui Măruță de la PRO TV, la rubrica „Sosurile picante”. A făcut mai multe dezvăluiri, însă acum regretă apariția.
Invitat în emisiunea Cristinei Șișcanu, soția sa, Mădălin Ionescu a discutat mai multe subiecte, printre care și apariția lui în emisiunea lui Cătălin Măruță. „Cel mai penibil moment din televiziune s-a întâmplat de curând și nu în calitate de prezentator, ci de invitat. S-a întâmplat să fiu invitat în mod straniu de cei de la emisiunea lui Cătălin Măruță, prima oară după foarte mulți ani și m-a chemat la o rubrică despre care nu știam mare lucru.
Eu nu am timp să mă uit la TV la ora aia. Nu știam cum își configurase Măruță emisiunea, rubrica cu sosuri iuți. M-am dus acolo. Eram destul de relaxat. Am vorbit cu Busu înainte de emisiune, iar Măruță era accidentat. Am făcut niște poante înainte. Nu mi s-a părut că le-a primit foarte bine. Nu părea deloc încântat că sunt eu invitat, ziceai că cineva m-a băgat cu forța acolo”, a declarat Mădălin Ionescu despre apariția din emisiunea lui Cătălin Măruță, potrivit Libertatea.
Mădălin Ionescu a comentat și atitudinea pe care a avut-o Măruță în emisiune. „Era foarte pe repede-înainte tot ce s-a întâmplat acolo. Direct cu întrebări, care n-au avut nicio legătură cu realitatea. Nu pot să spun că au fost niște întrebări idioate, dar nu aveam ce să răspund la ele. Nu erau întrebări conforme cu ceva ce se întâmplase în viața mea.
Erau mai degrabă niște fabulații sau concepții ale celui care le-a făcut. Măruță era nerăbdător. Dădea tot timpul din picior, era crispat sau cel puțin așa mi s-a părut mie acel moment”, a declarat Mădălin Ionescu.
În final, Mădălin Ionescu a adăugat că nu a luat rubrica lui Măruță în serios și a dat răspunsuri la întâmplare. Acum, el spune că îi pare rău și a cerut scuze față de telespectatori, dar și față de Cătălin Măruță.
„Mi-a picat nivelul intelectual foarte rău, e singura dată din viața mea. Nu știam ce vor ăștia de la mine, sosurile alea erau cumplit de iuți. Nu mi-au plăcut întrebările și așa că am dat niște răspunsuri tâmpite. Știam că Măruță vrea niște cărniță. Și am dat răspunsuri tâmpite. A fost cea mai proastă prestație a mea la TV, drept pentru care vreau să le cer scuze celor care s-au uitat la acea emisiune, chiar și lui Cătălin”, a încheiat Mădălin Ionescu.