Mara Bănică reacționează public după ce fiul ei, Dima, a fost agresat fizic de un profesor chiar în apropierea școlii. Jurnalista a obținut ordin de protecție și a cerut transferul copilului la o unitate de învățământ privată.
Totul a pornit în timp ce băiatul se întorcea de la ore cu prietenii săi, moment în care un profesor i-a abordat agresiv pe trotuar. Jurnalista a explicat că totul a început de la o simplă întrebare a copilului, iar reacția cadrului didactic a fost una violentă, lovindu-l pe elev cu piciorul.
„Copilul mergea spre casă, împreună cu doi prieteni. A căzut un penar, nu știu care dintre ei s-a aplecat să ia penarul, râzând, cum se pleacă de la ore. Domnul profesor, care nu e profesorul lor (…) venea de la un supermarket de unde își luase un sendviș și nu avea loc pe trotuar și atunci s-au blocat față în față. Și a considerat să le spună «Ia legitimați-vă, bă». Primul speriat zice «Pe mine mă cheamă X, sunt elev în clasa a VIII-a B». Copilul acela s-a speriat, a dat un pas în spate și a dat cu ochii de Dima. Dima i-a spus «Nu știu cine sunteți dumneavoastră». «Pe mine mă cheamă ***», are un nume german și copilul nu a reținut și i-a spus «Puteți să repetați, vă rog?». În clipa în care i-a zis, i-a dat un picior cu talpa, înspre testicule țintea mă gândesc, iar de pumn s-a ferit. Al treilea copil a început să plângă. Dima a luat-o la fugă în școală și m-a sunat. Eu am ajuns în 7 minute. Sunt năucită de evoluția acestor lucruri”, a declarat Mara Bănică pentru.
După ce și-a dus fiul la INML, jurnalista a cerut intervenția autorităților și a solicitat o expertiză psihiatrică pentru agresor. Aceasta a dezvăluit că a fost contactată de numeroși alți părinți care au reclamat și ei comportamentul acestui profesor.
„Sunt bombardată de la părinți cu înregistrări audio, video, plângeri peste plângeri, nimeni nu i-a făcut nimic. A dat în judecată profesoara, a câștigat. E un om care cred că trebuie evaluat din punct de vedere medical. Eu am solicitat prin avocat o expertiză psihiatrică, care să se desfășoare la INML, apreciez că procurorul de caz lucrează și sâmbătă și duminică și își manifestă intenția de a cere prin avocat prelungirea ordinului de protecție. Avem un ordin de protecție și acasă, și la școală”, a declarat Mara Bănică.
Mara Bănică a hotărât să îl retragă din actualul sistem de învățământ începând cu anul viitor. Hotărârea a fost luată pentru a pune capăt tensiunilor și fricii copilului în prezența acestui profesor. Jurnalista a subliniat că siguranța fiului său este prioritară, motiv pentru care mutarea la o școală privată este singura soluție sigură în acest moment, scrie spynews.ro