Maria Dragomiroiu și Sanda Ladoși au trecut prin momente dificile, asta după ce au rămas blocate în aeroport timp de 48 de ore. Cele două interprete de muzică populară susținuseră un concert în Nürnberg, Germania, pentru comunitatea de români de acolo, însă nici prin cap nu le-ar fi trecut că la întoarcere o să trăiască un adevărat coșmar.
Datorită unor probleme tehnice ale aeronavei cu care urmau să călătorească, artistele au rămas blocate în Germania timp de două zile, fără a avea cunoștință exactă despre toate detaliile incidentului.
Avionul cu care ar fi trebuit să plece a prezentat mai multe defecțiuni și, ca urmare, zborul lor a fost anulat. Maria Dragomiroiu, împreună cu soțul și impresarul său, Bebe Mihu, precum și Sanda Ladoși și alți 148 de pasageri, au fost nevoiți să se cazeze peste noapte la un hotel. Cu toate acestea, a doua zi a adus o surpriză neplăcută, deoarece aeronava a continuat să întâmpine aceleași probleme.
„Nu știm dacă plecăm azi sau nu dacă mergem iar la hotel. Ne plimbă ca pe oi. De ieri (n.r. 3 iunie), de la ora 4 dimineața, trebuia să plecăm. Am urcat în avion, dar a ap ărut o eroare la computer. Am stat o oră în avion. Era cald, copii mici care plângeau.
Au zis să ne ducem la un hotel și să venim la 5 dimineața. Ne-am trezit cu noaptea-n cap, am urcat iar în avion și când au pornit motoarele a apărut, din nou, acea eroare. Suntem tot aici la aeroport și nimeni nu ne spune nimic. Ce să spun, este foarte obositor, nu e deloc ok să ne facă așa ceva. Este umilitor pentru că nimeni nu spune nimic! S-a mai întâmplat și alaltăieri, nu s-a putut zbura. E o aiureală totală, o degringoladă! Nu știe nimeni dacă plecăm sau nu, suntem 148 de persoane, mulți cu copii mici.”, a mărturisit Maria Dragomiroiu pentru un post de televiziune.
Bebe Mihu, soțul și impresarul Mariei Dragomiroiu, este profund dezamăgit de experiența prin care au trecut recent, mai ales că au fost nevoiți să aștepte ore în șir până au reușit să se întoarcă acasă. Un spectacol care trebuia să fie o experiență plăcută s-a transformat într-un adevărat coșmar, pe fondul lipsei de răspunsuri din partea companiei aeriene cu care călătoreau.
Pe lângă aceste aspecte, Bebe Mihu afirmă că acest lucru constituie o sfidare și o bătaie de joc la adresa tuturor pasagerilor.
„Bine că am ajuns cu bine. Noi nu am mers la hotel, ne-am dus la cei care ne-au invitat să dormim. Înțeleg că la ceilalți pasageri le-au asigurat hotelul. Asociația de acolo de la festival, cei care ne-au invitat, ei pot să ceară despăgubiri pentru că ei ne-au cumpărat biletele.
Am ajuns după 24 de ore, dacă puteți să vă închipuiți! Atât ne-au ținut și nimeni nu știe să-ți dea o informație măcar! E o sfidare la adresa pasagerului, compania s-a întins prea mult. Ne-a adus de dimineață, la ora 6 la aeroport. Am plecat cu același avion pe care l-au reparat. Ne-au urcat din nou în el, au adus echipă de la Budapesta să-l repare. Până la urmă, pilotul și cu un mecanic neamț au rezolvat problema. E bătaie de joc! Toate zborurile de la compania asta au avut azi întârziere”, a declarat, Bebe Mihu pentru click.ro.