Mihaela Bilic: „Există peste 70 de culturi de bacterii diferite”. Cât de bună este pâinea cu maia, de fapt

Mihaela Bilic: „Există peste 70 de culturi de bacterii diferite”. Cât de bună este pâinea cu maia, de fapt
Foto simbol: Pixabay

Mihaela Bilic atrage atenția asupra beneficiilor pâinii cu maia, un aliment tradițional care revine tot mai mult în preferințele românilor. Iată despre ce este vorba!

Despre ce este vorba

Nutriționista explică de ce procesul natural de fermentație transformă pâinea într-o variantă mai sănătoasă, mai ușor de digerat și mult mai prietenoasă cu organismul.

„Ce rol are maiaua din pâine? Pe lângă faptul că aluatul crește spectaculos, contribuie la apariția unui mediu acid care fermentează amidonul și descompune proteinele din gluten. În maia avem culturi bacteriene care se hrănesc cu amidonul din făină, îl fermentează și produc acid lactic plus dioxid de carbon. Există peste 70 de culturi de bacterii diferite prezente în maia, fiecare brutar având propria combinație”, a spus Bilic, într-o postare pe Instagram.

Ce beneficii are pâinea cu maia

Mihaela Bilic subliniază că maiaua aduce beneficii importante datorită fermentației lactice: predigerează glutenul, scade nivelul de fitați și permite o absorbție mai bună a mineralelor. Astfel, pâinea cu maia devine mai hrănitoare, mai ușor de digerat și reduce riscul de balonare sau disconfort digestiv.

„Pe lângă faptul că ajută la predigestia glutenului, fermentația lactică cu maia neutralizează o parte din fitații prezenți în cereale, acele substanțe care blochează absorția mineralelor precum magneziu și calciu. O pâine dospită cu maia va fi mai hrănitoare, mai ușor de digerat, iar riscul de balonare și intoleranță la gluten scad semnificativ”, a mai explicat Mihaela Bilic.

Cine este Mihaela Bilic

Mihaela Bilic este unul dintre cei mai cunoscuți medici nutriționiști din România. Ea este apreciată pentru modul clar și accesibil în care explică alimentația sănătoasă.

Medicul oferă frecvent sfaturi practice despre dietă, digestie și echilibrul nutrițional, devenind o voce de referință în domeniu. Prin apariții publice, cărți și postări zilnice, Bilic promovează un stil de viață echilibrat și o relație mai conștientă cu mâncarea.