Sinceră din fire, Mihaela Rădulescu a vorbit, fără nicio reținere, despre prima noapte de dragoste din viața sa.
Mihaela Rădulescu se numără printre cele mai apreciate și îndrăgite prezentatoare TV de la noi din țară, iar de-a lungul carierei sale, vedeta a reușit să adune de partea sa o mulțime de fani, care îi stau alături la orice pas.
Deși s-a mutat peste hotare, Mihaela Rădulescu tot se bucură de o comunitate generoasă de admiratori pe rețelele de socializare, în special pe Instagram, acolo unde păstrează mereu legătura cu aceștia.
Sinceră din fire, Mihaela Rădulescu a vorbit despre prima noapte de dragoste din viața ei, care a avut loc pe vremea când avea aproape 17 ani.
La momentul respectiv, experiența sexuală nu a fost deloc una plăcută pentru vedetă, așa că imediat după partida de amor, aceasta i-a transmis un mesaj partenerului ei.
„Aveam aproape 17 ani, muream de curiozitate și aproape că eu am provocat „experiența”. Iubitul meu mă tot săruta, mă tot amețea, dar era mult prea timid pentru planurile mele.
Am preluat conducerea, urmându-mi instinctul, căci experiență nu exista, eram mult mai liberă decât el, care era oarecum îngrozit de ideea dezvirginării.
Am consumat întâmplarea, nu mi s-a părut nimic grozav, poate și pentru că am avut ghinionul să încep cu un bărbat stângaci și complexat, în fine, un adolescent chinuit, oarecum de familie, care, cred, că și astăzi are probleme la așternut (să mă scuze!)”, a spus Mihaela Rădulescu, pentru revista Tango.