Mihaela Rădulescu și cascadorul Felix Baumgartner sunt unul dintre cele mai mediatizate cupluri. Frumoasa prezentatoare și cascadorul formează un cuplu de mai bine de cinci ani, dar zvonurile privind o posibilă despărțire nu au încetat niciodată să apară în spațiul public.
Recent, vedeta de la Pro TV a făcut o serie de dezvăluiri cu privire la „ispitele” din viața austriacului. Pe parcursul relației, mai multe persoane publice de sex feminin i-au trimis cascadorului poze indecente, dar Diva de la Monaco recunoaște că nu este geloasă.
Mihaela Rădulescu a dezvăluit, însă, că încearcă să îl ferească mult pe Felix de România, având în vedere toate răutățile și mesajele „mincinoase” pe care austriacul le-ar primi pe rețelele sociale.
Vedeta a recunoscut că austriacul a primit numeroase poze sexy, de la femeie din România, dar întotdeauna i le-a arătat și au comentat pe seama acestor evenimente, fără ca ele să le afecteze relația.
Mai mult decât atât, vedeta a dezvăluit că au existat și oameni din anturajul lor și din cercul de prieteni care au încercat să le bage bețe în roate.
„Toată populația de hateri din România i-a scris lui Felix diverse, pe rețelele de socializare, tot felul de porcării despre mine. Ce nu știu ei este că Felix întotdeauna mi le arată. Mi le arată, mi le trimite.
În engleză, în germană au încercat… toate variantele. S-au încercat inclusiv variante de trimis poze sexy… de diverse persoane publice. Săracii, habar n-aveau… dar cineva a făcut tot felul de încercări doar-doar Felix o răspunde ceva. Râdem și astăzi de ele. Se întâmplă până și în ziua de azi”, a declarat vedeta pentru Ciao.
Mihaela Rădulescu a mărturisit că îl ferește pe Felix de România și tocmai de aceea nici nu acceptă invitațiile din țara natală a iubitei sale.
„De aceea îl și feresc eu foarte mult de România. De aceea nu acceptă nicio invitație aici. Pentru ca s-a convins și singur că aici e un teren minat din punctul ăsta de vedere. Și noi trăim fericiți în alte părți, fără să avem interacțiuni cu locul acesta”, a mai adăugat Mihaela Rădulescu.