Dacă e 13 septembrie ne amintim de Tupac, misterioasa sa viaţă şi mai ales moarte. Se împlinesc 24 de ani de când rapper-ul a fost împuşcat în Las Vegas, Nevada, şi timpul nu a stins cu nimic fervoarea zvonurilor legate de decesul său, survenit la 6 zile după ce a încasat 4 gloanţe.
Moartea lui Tupac, rapperul născut pe coasta de Est dar care cântat-o pe cea de Vest, a stârnit nenumărate semne de întrebare şi un val de teorii conspiraţioniste pe care timpul nu le-a stins, ci dimpotrivă.
Tupaca fost împuşcat după ce a ieşit, împreună cu Suge Knight, fostul CEO al casei de discuri „Death Row Records“, de la un meci de box din MGM Grand. Înainte, Tupac a fost implicat într-o altercaţie cu Orlando Anderson, care făcea parte din gruparea Crips, bătaia fiind înregistrată de camerele de luat vederi. Odată ieşiţi din clădire, un Cadillac de culoară albă a oprit lângă maşina în care se aflau Tupac şi Knight, iar o persoană neidentificată a început să tragă focuri de armă asupra celor doi.
Faptul că a lansat cinci albume postume, a întărit speculaţia că 2Pac, sătul de celebritate, şi-a înscenat propria moarte. Alţi susţinători ai acestei teorii spun că rapperul, admirator al lui Machiavelli, a preluat din cărţile acestuia ideea manipulării inamicului indus în eroare de moartea adversarului. Mai mult, în sprijinul acestei idei ar fi un vers apărut pe albumul The Do Killuminati: “Exit 2Pac, Enter Makaveli.”
Unii spui ca 2Pac a supravietuit atacului armat si a fugit in Cuba la matusa lui Assata Shakur. Assata a fost o figura importanta in Partidul Black Panther si in Armata Black Liberation si a cautat azil politic in Cuba la inceputul anilor 80, dupa ce a evadat dintr-o inchisoare din New Jersey unde fusese inchisa pentru o presupusa omucidere.
Pe numele său adevărat, Lesane Parish Crooks, 2Pac a primit la vârsta de un an numele de Tupac Amaru Shakur, după un celebru revoluționar sud-american. Posibil ca Cuba să fi fost o ţară potrivită aspiraţiilor sale reformatoare.
Cu doar doi în urmă, în 2018 un martor ocular jura că l-a văzut pe Tupac în… Somalia, unde ar duce o viaţă de lux! Un utilizator online susținea că l-a văzut pe Tupac în țara respectivă. Mai mult decât atât, rapperul ar fi fost însoțit chiar de Yaki Kadafi, fondatorul grupului hip-hop Outlawz, mort şi el la doar 2 luni după Tupac…
Conspiraţia asta vine de fapt de la un detectiv din Los Angeles care spune căînainte de a fi omorat, 2Pac îşi dorea săpărăseasca Death Row Records. Producătorului Suge Knight nu i-a convenit pentru că2Pac devenea un actor extraordinar, pe lângăfaptul ca era deja un rapper de legendă. Frica i-ar fi împins pe Knight şi avocatul lui Tupac, David Kenner, sădea ordinul de a fi ucis.
Faptul căcel care a tras a poziţionat maşina şi arma pentru a-l ucide doar pe Tupc, deşi lângăel se afla şi Knight, îi fac pe adepţii acestei teoriisăfie şi mai vehemenţi.
Teoria a fost contrazisă în repetate rânduri chiar de poliţistul care a ajuns primul la locul incidentului şi care l-a văzut pe Suge Knight că fusese şi el rănit în incident.
În mod surprinzător, unul dintre oamenii care au lansat teoria potrivit căreia Tupac nu ar fi murit este chiar Knight, care în 2014, în cadrul unei apariţii televizate, a declarant: „Tupac nu este mort. Dacă ar fi mort, ar fi arestaţi vinovaţii. Cred că fumează un trabuc de o insula cubaneză.“…
Mână în mână cu teoria înscenării propriei morţi, merge cea cu privire la faptul că trupul lui Tupac a fost schimbat la locul împuşcării, cu ajutorul lui Chris Carroll, primulpoliţist ajuns la faţa locului.
Caroll patrula în momentul în care a fost anunţat prin staţie că în apropierea lui au fost trase focuri de armă într-un BMW dintr-un Cadillac alb. A ajuns imediat la faţa locului.Acesta a precizat că a realizat imediat că situaţia în care se afla rapperul era extrem de gravă şi că nu putea face nimic pentru a-l salva.
Poliţistul susţine că toate teoriile cu înscenarea morţii sunt minciuni şi explică de ce practic sunt imposibile astfel de scenarii. „Nimeni nu l-a ajutat pe Tupac şi nici nu i-a înlocuit corpul. Şi să te gândeşti că am ajutat la ascunderea trupului este fizic imposibil. Nu eu sunt omul care se ocupă de cadavru. Eu am fost omul de la faţa locului, el a fost transportat la spital cu o ambulanţă în care se aflau mai mulţi doctori şi asistente şi alţi doi poliţişti. Deci era absolut imposibil pentru oricine să-i ascundă corpul. Pur şi simplu acest lucru nu s-a întâmplat“, a lămurit fostul poliţist.
Tupac Amaru Shakur, cunoscut sub numele de 2Pac, Makaveli sau doar Pac, a fost un artist american renumit pentru stilul plin de vervă pe careîl practica în muzică, pentru cariera de actor dar şi pentru activitatea socială. Tupac era cunoscut pentru susţinerea prin piesele sale a egalităţii rasei şi egalităţii economice, dar şi pentru descrierea în detaliu a violenţei, abuzului de droguri şi a conflictelor cu legea.
Artistul a intrat în „Guinness Book of World Records“ ca fiind rapperul cu cele mai multe vânzări de albume din lume, peste 120 de milioane, 65 de milioane doar în America, mulţi considerându-l ca fiind cel mai mare rapper al tuturor timpurilor.