În cadrul unui eveniment TEDex, Mihai Morar a vorbit despre o perioadă din viața în care încerca să obțină validare făcând mișto de oameni. Prezentatorul a explicat și momentul în care a realizat că trebuie să își schimbe comportamentul.
Mihai Morar, cunoscut pentru podcastul său „Fain și Simplu” și pentru activitatea sa în radio și televiziune, a avut o apariție la evenimentul TEDex, unde a vorbit deschis despre perioada sa de confuzie. În același timp, el a adus în discuție momentul în care a căzut cu scara în timpul unui program TV în direct.
„Îmi venea foarte ușor să fac mișto de oameni. Și am făcut mișto de oameni foarte, foarte mulți ani și credeam că miștoul ăsta îmi aduce validare. Și urcam treaptă cu treaptă… o scară a miștoului.
Știți ce s-a întâmplat când am ajuns în vârf? Am căzut cu scara în direct la televizor. Eu sunt ală. Eu sunt Mihai Morar și am căzut cu scara la televizor”, a precizat vedeta pe scena evenimentului TEDex.
Pe scenă, Morar a abordat subiecte precum rușinea, compasiunea și evenimentele care l-au ajutat să devină omul care este astăzi. Cunoscut ca fiind una dintre cele mai ascultate voci de la radio, el se bucură în prezent de unul dintre cele mai respectate podcast-uri online, dar și de o carte scrisă împreună cu părintele Necula.
În cadrul evenimentului TEDex, Morar a discutat, de asemenea, despre importanța de a aspira la a deveni un „game changer”, adică o persoană care schimbă regulile jocului în domeniul său de activitate.
„Momentul meu de trezire a fost cel în care am dat cu capul de pământ. Eu, efectiv, luam viața la mișto, luam oamenii la mișto și mă luam pe mine la mișto. Mi-am dat seama că miștoul nu-mi aparține pentru că eu vin din cu totul și cu totul altă parte în care noi ziceam, când era ceva frumos, când era ceva drăguț, noi nu ziceam fain.
Așa a apărut și podcastul Fain și Simplu care pentru mine este cea mai bună lecție personală pe care mi-am dat-o de a putea să stau la o masă ore în șir cu oameni și a-i asculta pur și simplu.
Și în momentul în care nu iei oamenii la mișto o să descoperi că în absolut orice persoană cât de faină este”, a precizat Mihai Morar pe scena TEDex.