Motivul pentru care Brigitte Pastramă a ajuns să facă 2 ani de închisoare: „După ce a furat un miliard, m-a băgat pe mine la pușcărie”

Motivul pentru care Brigitte Pastramă a ajuns să facă 2 ani de închisoare: „După ce a furat un miliard, m-a băgat pe mine la pușcărie”
Foto: Facebook/Brigitte Pastramă

Brigitte Pastramă (46 de ani) a avut o viață plină de provocări înainte de a-l întâlni pe Ilie Năstase (76 de ani). Ea a trecut prin două căsătorii eșuate până să aibe o relație cu faimosul jucător de tenis. După decesul primului soț, Octavian Sfăt, Brigitte a avut parte de o perioadă dificilă în care a petrecut timp în spatele gratiilor.

Brigitte Pastramă, jefuită de manageri după moartea lui Octavian Sfăt

Femeia de afaceri a întâmpinat numeroase dificultăți după moartea lui Octavian Sfăt. Bruneta a primit o condamnare la doi ani de închisoare cu executare din cauza unor probleme survenite cu managerul care se ocupa de afacerea fostului său soț.

Invitată în cadrul emisiunii „În oglindă”, Brigitte Pastramă a găsit curajul de a-și împărtăși povestea.

„Managerii care se ocupau de acele locuri nu au acceptat să aibă o șefă femeie. Primul lucru a plecat un manager, la trei săptămâni, pentru că el nu a acceptat să primească indicații de la o femeie. Managerul de la celălalt club mi-a furat un miliard și m-a băgat pe mine la pușcărie, pentru recuperare de bani. După ce a furat un miliard, m-a băgat pe mine la pușcărie, adică eu am devenit infractoarea, după ce am fost furată, dar banii nu i-am recuperat”.

Totul se întâmpla în urmă cu 20 de ani, când fosta soție a lui Ilie Năstase avea doar 26 de ani. Brigitte Pastramă a fost condamnată la 2 ani de închisoare cu executare la 3 luni de la moartea lui Octavian Sfăt, scrie Libertatea.

Brigitte a fost condamnată la doi ani de închisoare

„Eu am făcut pușcărie, deoarece am o plângere de la managerul clubului unde nu am încasat, de când a murit Tavi, niciun ban. El a încasat toți banii, inclusiv băutura, alcoolul cumpărat de la negru, din vamă, și îl vindea în numele firmei pe care am moștenit-o. În momentul în care l-am întrebat de încasări și cât s-a încasat și am vrut să fac inventarul, a fugit și mi-a făcut plângere mie și am ajuns eu, din păgubit, infractoare. (…) Așa am ajuns eu la pușcărie, din cauza managerului de la clubul pe care l-am moștenit. Când l-am întrebat de ce nu am încasări și de ce aduc bani de acasă, a plecat și m-a băgat el la pușcărie”, a mai povestit Brigitte Pastramă.

Fosta soție a lui Ilie Năstase a relatat că a trăit o experiență tumultuoasă în ceea ce o privește. A fost arestată o dată și ulterior eliberată. Curând după aceea, a fost din nou arestată și a beneficiat de o altă eliberare. În cele din urmă, a fost condamnată la doi ani de închisoare și a executat această pedeapsă în spatele gratiilor.

„Am fost arestată, mi s-a dat drumul, am fost arestată din nou. Mi s-a dat drumul și, după care, a trebuit să mă duc la pușcărie doi ani. Eu de asta am făcut pușcărie, pentru că am fost acuzată că mi-am recuperat 5.000 de euro din banii furați din încasări pe care eu nu le-am văzut niciodată, în clubul pe care îl gestiona unul dintre manageri”, a mai spus Brigitte, în cadrul emisiunii „În Oglindă”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`