Naya Rivera este cunoscută pentru rolul Santana Lopez din serialul pentru adolescenți „Glee”. Actrița în vârstă de 33 de ani este dată dispărută, iar autoritățile din California suspectează că ar fi murit înecată, într-un lac din California.
Starul din „Glee” a șocat lumea filmului american ieri, 9 iulie. Vestea că vedeta a dispărut într-un lac din Statele Unite a uluit întreaga lume. Amintim că actrița închiriase o barcă pe Lacul Piru, unde mersese să înoate alături de fiul ei în vârstă de patru ani. Potrivit presei străine, băiețelul a fost găsit singur la bordul ambarcațiunii și le-ar fi povestit polițiștilor că a plecat să înoate în larg, împreună cu mama lui. Micuțul s-ar fi întors singur la bordul ambarcaținui, unde ar fi fost găsit de un alt grup de turiști. Martorii de la fața locului ar fi declarat că micuțul a fost inițial însoțit de o femeie, pe care ulterior nu au mai văzut-o.
La momentul la care autoritățile au ajuns la fața locului, mașina actriței se afla în parcarea de lângă lac, iar polițiștii din California suspectează că vedeta s-ar fi înnecat. Căutările au început în cursrul zilei de ieri, fiind realizate cu ajutorul elicopterelor și al dronelor, dar și al polițiștilor. Autoritățile presupun că starul din Glee ar fi dececat, iar până la această oră în presa străină nu sunt informații cu privire la posibila depistare a cadavrului. Misiune autorităților a trecut însă de la cea de salvare la cea de recuperare, căci polițiștii presupun că actrița ar fi decedat, scrie CNN.
Bruneta este cunoscută pentru rolul din serialul Glee, însă carieră ei pe micile ecrane a început cu mult timp înainte. La vârst de 4 ani, pe vreme când a primit primul său personaj în serialul „The Royal Family”. În 2012, actrița a apărut si într-un episod din „This is how I made it”, alături de Chris Brown. În producția FOX, „Glee”, Rivera a interpretat-o, timp de 6 sezoane, pe Santana Lopez, din 2009 până în 2015. Acesta a fost și rolul care i-a adus marele succes.
În ciuda personajului negativ pe care l-a interpretat în producția pentru adolescenți, Rivera a ajuns ușor în inimile publicului. La acel moment, vedeta ar fi făcut o impresie bună și în rândul echipei de producție, fiind considerată un tânăr talent care își făcea foarte bine meseria, scrie Thefamouspeople.com.
Starul de la Hollywood a fost logodită cu rapperul Big Sean, până în 2014, când cei doi au anulat nunta. La scurt timp însă starul din Glee s-a căsătorit cu actoru Ryan Dorsey, alături de care a are un băiețel.
Micuțul este copilul care a fost descoperit de către autoritățile americane singur, în barcă, la momentul la care s-a constatat dispariția actriței.
Reamintim că actrița Naya Rivera a fost dată dispărută în cursul zilei de joi, după ce fiul ei a fost găsit singur la bordul ambarcațiunii pe care actrița o închiriase.
Cei doi ar fi plecat să înoate pe Lacul Piru, însă micuțul s-ar fi întors singur la bordul ambarcațiunii. Polițiștii americani desfășoară căutările, însă de la operațiunea de salvare de ieri au trecut la operațiunea de recuperare, autoritățile suspectând că vedeta s-ar fi înecat.
O situație alrmantă a avut loc și la malul Mării Negre, după ce meteorologii au emis o avertizare de furtună. Șapte persoane, printre care și patru minori au fost în pericol de înec.