Oana Roman încă duce o luptă cu oamenii care nu o plac și o acuză că trăiește pe banii tatălui ei. Vedeta a avut o reacție tranșantă, după ce a primit un mesaj în care este jignită și acuzată că nu muncește, ci trăiește din averea lui Petre Roman.
„Du-te la muncă, obraznico care ești. Sau tot din hoțiile lu tac-tu trăiești?”, este mesajul pe care l-a primit Oana Roman de la o internaută.
Oana i-a dat replica și i-a făcut și o invitație. După ce i-a propus să vină în locul ei pentru o săptămână, fosta prezentatoare TV a catalogat drept aberații acuzațiile tinerei cu privire la traiul pe banii tatălui.
„Eu o invit pe domnișoara să facă tot ce fac eu o săptămână. Să vină în locul meu să vadă: muncesc sau nu? Cât despre aberațiile cu banii de la tata nici nu mai comentez, pentru că asta e doar o manipulare oribilă. Încă primesc astfel de mesaje după atâția ani … este realmente șocant că încă mai există oameni atât de negri pe interior, care gândesc așa.”, a scris vedeta, ca răspuns la mesajul primit pe Instagram.
În trecut, Oana Roman a vorbit despre sursele ei de venit și a explicat că are mai multe parteneriate de promovare, o afacere cu haine, dar lucrează și ca PR și organizator de evenimente. Oana Roman are 46 de ani, o carieră în televiziune și o afacere proprie.
În cadrul unui podcast, în februarie, Oana a dezvăluit că a ajuns să strângă o avere considerabilă din Instagram, deși nu are multe contracte, acelea pe care le-a încheiat îi aduc bani frumoși. Fiica fostului premier a mărturisit că nu toți banii provin din Instagram, dar popularitatea de pe rețelele de socializare contribuie la veniturile ei.
: